În acest an, subiectul monarhiei a revenit brutal în prim-plan, odată cu anunţul oficial venit din partea Casei Regale a României privind starea de sănătate precară a Regelui Mihai. (Detalii AICI) În acest context, în spaţiul public au apărut mai multe articole de analiză a fenomenului monarhiei în România, precum şi informaţii noi din istoria zbuciumată a Casei Regale a României. Iar din toată această istorie, cu siguranţă cel mai controversat moment îl reprezintă abdicarea din 30 decembrie 1947.
B1.ro vă prezintă în premieră un document esenţial care poate pune într-o nouă lumină gestul Regelui Mihai din 1947. Este vorba despre o discuţie dintre Regele Mihai şi prim-ministrul comunist Petru Groza din 22 decembrie 1947, cu câteva zile înainte de abdicarea ce urma să aibă loc la 30 decembrie 1947.
Acest document a fost amintit pentru prima dată de istoricul Ioan Scurtu, unul dintre cei care au publicat nenumărate studii despre monarhia românească, acesta citând din el în lucrările sale. O referire la acest document face şi articolul publicat recent de site-ul Pressone.ro de Bianca Felseghi, articol intitulat sugestiv “Abdicarea – O uitare istorică”, ce prezintă într-o nouă lumină evenimentele care au condus la gestul Regelui Mihai din 30 decembrie 1947.
Documentul la care facem referire se află acum la Arhivele Naţionale, S.A.N.I.C. – Colecţia Consiliul de Miniştri, dos. 174/1947 (Anterior documentul figura în Arh. N. I. C., fond C.C. al PCR, colecţia 103, dos. 486/1947). Este vorba de 10 notiţe scrise de mână de la întâlnirea dintre Petru Groza şi Regele Mihai din data de 22 decembrie 1947 şi de trei file dactilografiate ce reprezintă transcrierea după notiţe. Documentul poate fi consultat integral în GALERIA FOTO de la finalul articolului.
Din transcrierea discuţiei dintre Petru Groza şi Regele Mihai reiese faptul că acesta din urmă nu dorea să se opună abdicării şi că scopul său principal în acel moment era acela de a obţine căsătoria cu Principesa Anne de Bourbon-Parma, cu care se întâlnise la Londra.
Citatul cel mai elocvent din acest document îi aparţine Regelui Mihai, care îi spunea lui Petru Groza: "Nu înțeleg să mă opun lucrurilor la care nu te poți opune. Văd ce e în jurul meu. Vreau ca om [să trăiesc]. N-am avut copilărie, tinerețe, și mama va trebui să înțeleagă. Dar nu spune la nimeni. Între noi, mergem înainte. Eu mă voi conforma sfat [urilor] d-tale. Dar între noi."
Interesant, chiar după această frază, apare ca o ironie a istoriei replica “Nu văzut pe nimeni Iliescu”. Evident, nu este vorba despre Ion Iliescu, cel care fix la 42 de ani distanţă de la acea zi, adică pe 22 decembrie 1989, prelua puterea în România.
Ulterior acestei fraze apar amănunte despre un anume Auriol, nimeni altul decât francezul Vincent Auriol, primul preşedinte al celei de-a patra Republici de la Paris.
În documentul la care facem referire, se fac aprecieri şi în legătură cu activitatea demnitarilor comunişti Ana Pauker, Emil Bodnăraş sau Gheorghe Gheorghiu Dej, despre care Regele Mihai ar fi avut o părere pozitivă.
Dar, dincolo de valoarea istorică a documentului, rămâne întrebarea cheie: a abdicat cu bună ştiinţă Regele Mihai, predând ţara comuniştilor? A dorit să fugă de o responsabilitate uriaşă, care putea oricând sfârşi prost, şi să-şi trăiască tinereţea alături de Anne de Bourbon-Parma, cu care s-a şi căsătorit ulterior?
Acest document ne face să credem că da. Mai departe, e datoria istoricilor să aducă alte mărturii care să justifice actul abdicării Regelui Mihai, din 30 decembrie 1947.