Noi probleme pentru Cătălin Rădulescu. ”Deputatul Mitralieră” a fost pus sub acuzare (VIDEO)

Noi probleme pentru Cătălin Rădulescu. ”Deputatul Mitralieră” a fost pus sub acuzare (VIDEO)

Noi probleme pentru Cătălin Rădulescu. ”Deputatul Mitralieră” a fost pus sub acuzare de Parchetul General pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiei,după ce a amenințat ca va ieși în stradă cu AKM-ul pe care îl are de la Revoluție. Procurorii s-au sesizat din oficiu în urma acestor declarații, amintește B1 TV.

Cătălin Rădulescu riscă până la 5 ani de închisoare.

"Nu o să mi-o ia nimeni în viaţa vieţilor şi o ţin, că poate vreodată, dacă mai vine cineva cu vreo idee din asta să transforme statul ăsta pentru care am luptat noi, sunt pregătit să ies cu arma să trag, imediat", a afirmat Cătălin Rădulescu într-un interviu pentru Adevărul, afirmația ce a revoltat opinia publică.

"Pentru ce se mai duc oamenii în Piaţa Victoriei acum şi de ce noi nu ieşim împotriva lor cu tunurile cu apă dacă nu mai au motiv?", a fost o altă declarație controversată a deputatului.

Acestea declarații i-au adus numai necazuri lui Cătălin Rădulescu. Deputatul a fost suspendat șase luni din PSD, iar acum a fost pus sub acuzare de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procurorii s-au sesizat din oficiu dupa afirmațiile lui Rădulescu.

Cu toate acestea, ”Deputatul Mitralieră” susținuse că spusele sale au fost trunchiate. Se pare, însă, că Rădulescu nu a mai reușit să convingă pe nimeni. Imediat după aceste declarații, poliţiştii i-au anulat deputatului dreptul de a deţine arme, acesta fiind și amendat cu 2.500 de lei.

Noi probleme pentru Cătălin Rădulescu. ”Deputatul Mitralieră” a fost pus sub acuzare

#DIRECT_ONE_2zvdhq#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Nominalizarea viitorului premier / Nicușor Dan: „Mi-l doresc foarte mult pe Bolojan” / George Simion: „Un om care iubește pacea”
23:54 - Intervenția partenerei de viață a lui Nicușor Dan în timpul dezbaterii prezidențiale: „Pentru noi el reprezintă siguranța”
23:28 - George Simion, despre vaccin: „Să abordăm problema că statul să știe mai bine decât părinții este greșit. Nu știe Ciolacu sau Dan mai bine decât părinții”
22:56 - George Simion, către Nicușor Dan: „Cine sunt donatorii la București și actuala campanie?”
22:43 - Nicușor Dan, către Simion: “Dacă sistemului i-ar fi fost frică de dumneavoastră de ce v-ar fi dat Marcel Ciolacu voturi ca să intrați în turul doi?”
22:18 - Cum se raportează Nicușor Dan și George Simion la tema parteneriatului civil
22:11 - George Simion și Nicușor Dan, întrebați cum vor garanta liberatea presei. Liderul AUR: „Am revenit la cenzura din perioada comunistă” / Dan: „
22:05 - Ilie Bolojan, mesaj la alegerea Papei Leon al XIV-lea: „Să îi călăuzească pe credincioşi cu înţelepciune şi inspiraţie”
21:55 - Nicușor Dan, întrebare pentru George Simion: „Un aspirant la poziția de președinte al României este potrivit să apară pe TikTok cu membri ai clanurilor Pian și Onoriu?”. Ce a răspuns liderul AUR
21:47 - Nicușor Dan: “Republica Moldova trebuie sprijinită necondiționat” / George Simion: „Sprijinul trebuie acordat uniuniștilor, nu profitorilor care își bat joc de banii românilor”