"Rușinos ce se întâmplă la vârful Uniunii Scriitorilor din România": Nume importante excluse din USR

"Rușinos ce se întâmplă la vârful Uniunii Scriitorilor din România": Nume importante excluse din USR

Un nou scandal de proporţii zguduie Uniunea Scriitorilor din România. Nume importante din literatură au fost sancţionate, inclusiv cu eliminarea din Uniune.

Comisia de Monitorizare, Suspendare şi Excludere a Uniunii Scriitorilor din România, formată din Mircea Mihăieş (Preşedinte), Adrian Alui Gheorghe, , Gabriel Coşoveanu, Daniel Cristea-Enache, Răzvan Voncu (membri) a prezentat raportul privind încălcările statutului U.S.R. de către unii membri ai U.S.R. şi a propus o serie de măsuri, scrie clujulcultural.ro

Consiliul Uniunii Scriitorilor a dezbătut propunerile Comisiei şi a hotărât prin vot următoarele sancţiuni: excluderea din U.S.R., pentru grave încălcări ale statutului şi ale deontologiei a scriitorilor Dan Mircea Cipariu şi Grigore Şoitu; avertisment, pentru comentarii antisemite pentru Daniel Vorona şi găzduire de comentarii antisemite, Paul Cernat; avertisment, pentru prejudicii morale şi de imagine aduse U.S.R. pentru poetul Florin Iaru; suspendare din funcţia de preşedinte de Filială, pentru prejudicii morale şi de imagine aduse U.S.R. pentru Peter Sragher.

Reacțiile nu au întârziat să apară. Florin Iaru îi convoacă pe membrii comsiiei de Monitorizare, Suspendare şi Excludere “în fața Comisiei de Onoare şi Demnități” pentru a aproba prin orice înscris, informație sau dovadă publică și privată” vreuna dintre acuzațiile aduse împotriva sa.

“Dragi membri ai Comisiei de Monitorizare, Suspendare şi Excludere, respectiv Mircea Mihăieș (Preşedinte), Adrian Alui Gheorghe, Gabriel Cosoveanu, Daniel Cristea-Enache, @Razvan Voncu (membri), ați pizdit-o. Pe bune.

Vă convoc pe toți, în fața Comisiei de Onoare şi Demnități, să probați PRIN ORICE înscris, informație sau dovadă publică și privată vreuna dintre acuzațiile aduse împotriva mea. Vreau să văd cu ochii mei cum anume și în ce împrejurări am adus prejudicii Uniunii Scriitorilor din România.

Cum nu aveți nici măcar o singură dovadă (dimpotrivă, aveți, cu duiumul, acuzații personalizate de rele practici, rea voință, incompetență și abuz), abia aștept să vă rușinez în public. Pentru că voi cere și prezența mass-media.

Evident, știind că ați votat în cunoștință de cauză, nu puteți refuza accesul presei la confruntarea solicitată de mine.
Mîine mă adresez oficial Uniunii Scriitorilor, dar azi vreau să vă dau nițel handicap”, a scris Iaru.

Rușinos ce s-a întâmplat săptămâna asta la vârful USR, spune Alex Goldiș, lector universitar doctor la Litere, UBB Cluj, critic literar. Acesta cere comisiei să explice ce înseamnă „prejudicii morale și de imagine aduse USR” de către Florin Iaru, “unul dintre poeții-fanion ai Generației 80 și printre cei mai vizibili/vii jurnaliști culturali pe care-i avem”.

Faptul că Iaru e în USR nu poate aduce, după mine, decât beneficii de imagine, față de alți membri care nu fac cinste titulaturii”, conchide Goldiș.

Și prozatorul Cristian Teodorescu se arată revoltat de atitudinea membrilor Comisiei. Acesta îi transmite lui Mircea Mihăieș că membrii comisiei procedează după reguli securiste.

Acum, cînd Uniunea Scriitorilor nu mai e vînată și suprevegheată de stat, ca pînă în 1990, și cînd membrii ei nu mai pot fi acuzați ca în primul an de după revoluție că au făcut și-au dres pentru a susține dictatura, văd cum conducerea acestui sindicat umblă să-i excludă pe cei care cred că actuala conducere a sindicatului nostru își face prost datoria sau chiar încalcă legea„, spune Teodorescu.

Textul integral transmis de Cristian Teodorescu lui Mircea Mihăieș

„Dragă Mircea, văd că ești președintele Comisiei de monitorizare, suspendare și excludere a membrilor USR. Nu știu cînd a fost înființată această comisie, dar în numele unei vechi prietenii, aș fi fost mulțumit dacă nu tu ai fi fost președintele ei. Uniunea Scriitorilor e un soi de sindicat, dar asta nu înseamnă că membrii săi sînt legați de acest sindicat pînă într-acolo încît să nu-și poată manifesta nemulțumirea, fie și recurgînd la arbitrajul tribunalului, față de felul în care sindicatul lor funcționează.

Pînă să apară comisia al cărei președinte ești a existat o comisie de onoare, al cărei rost era să-i excludă, sau nu, pe acei membri care făceau de rîs breasla ori îl pupaseră în dos pe Ceaușescu, sau care încercaseră să-i dea pe mîna Securității pe confrații lor.

Comisia aceea, pe care am condus-o un timp, ca proaspăt membru al USR, mi-a dat numai bătaie de cap. Numai în privința pupării lui Ceaușescu în cur – delict de complicitate cu dictatorul! – ar fi trebuit excluși din Uniune peste jumătate dintre membrii ei, iar dacă mai luam în calcul și relația cu partidul totalitar, PCR, nu știu dacă ar mai fi rămas 100 de membri ai Uniunii care să nu trebuiască dați afară.

Recunosc că atunci nici un scriitor n-a fost dat afară din Uniune. Singurul exclus a fost Eugen Barbu, înainte de inființarea acestei comisii, pentru a cărui trimitere la plimbare am votat și eu, fără șovăială. Pentru porcăriile pe care le făcuse scriitorilor, ca braț de presă al Securității. După aceea însă, cînd venea unul sau altul să-mi spună că nu știu cine trebuie dat afară din Uniune, îi întrebam pe amatorii de excluderi dacă nu cumva scriseseră și ei ceva asemănător motivelor pentru care ei voiau să fie dați alții afară din Uniune.

Acum, cînd Uniunea Scriitorilor nu mai e vînată și suprevegheată de stat, ca pînă în 1990, și cînd membrii ei nu mai pot fi acuzați ca în primul an de după revoluție că au făcut și-au dres pentru a susține dictatura, văd cum conducerea acestui sindicat umblă să-i excludă pe cei care cred că actuala conducere a sindicatului nostru își face prost datoria sau chiar încalcă legea.

Dacă actuala conducere a USR nu vrea să să scoată la iveală actele contabile de care răspunde, așa cum îi cer unii dintre membrii acestui sindicat, crezi, Mircea Mihăieș, că ăștia trebuie excluși din Uniune fiindcă se adresează Justiției din cauză că onor conducerea USR nu le răspunde? Sau crezi că cei care se opun și azi modificării monstruoase a statutului USR, prin care Nicolae Manolescu a fost ales și pentru a treia oară președintele USR, vor să dea o lovitură statului în stat al Uniunii Scriitorilor ? Căci dacă țărișoara, așa cum e ea, nu acceptă ca o persoană să fie aleasă și a treia oară în funcția de președinte, unii dintre noi vin și spun că USR nu are pe altcineva mai bun. Așa să fi fost, dar trebuia ca principiul din statut să fie modificat cu statut cu tot pentru realegerea lui Nicolae Manolescu?

De-abia acum, unii dintre cei care fac parte din conducerea USR se expun unei posibile excluderi, de astă dată cu legea în mînă. Ceea ce mă face să înțeleg de unde vi se trage unirea în cuget și-n simțiri, de parcă ați fi votat un soi de țar al scriitorimii române, bătîndu-vă joc de fostul statut al USR”,

 

 

 

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`