Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Hoții au dat iama la Palatul Dogilor din Veneția

Hoții au dat iama la Palatul Dogilor din Veneția

Un articol de: -
Palatul Dogilor (Foto: TVL.ro) Externe

O broşă din aur şi o pereche de cercei au fost furate dintr-o expoziţie expoziţie organizată la Palatul Dogilor din Veneţia, au anunţat agenţiile de presă italiene, miercuri, citând surse din rândul anchetatorilor.

Bijuteriile au fost extrase dintr-o vitrină amenajată în cadrul expoziţiei intitulate "Comorile mogulilor şi maharajahilor" şi erau evaluate la aproximativ 30.000 de euro, potrivit presei italiene, citată de DPA.

În această expoziţie, care s-a încheiat miercuri, au fost prezentate aproximativ 270 de bijuterii şi obiecte provenind din India şi aflate în colecţia unui membru al familiei regale din Qatar, scrie Agerpres.

Potrivit lui Vito Gagliardi, comisarul de poliţie din Veneţia, furtul ar fi fost înlesnit de o posibilă defecţiune produsă la nivelul sistemului de alarmă.

Citeşte mai multe despre:   bijuterii
Loading...