Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Salariile STAU pe loc în Germania. Care este MOTIVUL celei mai MARI economii din Europa

Salariile STAU pe loc în Germania. Care este MOTIVUL celei mai MARI economii din Europa

Un articol de: -
Externe

Salariile din Germania sunt presate de imigrația din alte state Europene, a avertizat preşedintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank).

Majorarea salariilor se află doar puțin peste media pe termen lung, deși nu există angajați calificați, iar rata șoajului se află la cel mai mic nivel din 1990, mai exact de la reunificarea Germaniei, informează inCont.

Un număr de 2,7 milioane de persoane cu vârsta între 18 şi 65 de ani locuiesc în Germania, cea mai ridicată cifră din zona euro, conform datelor UE.

"Migraţia din alte state membre ale UE explică parţial presiunile salariale din Germania", a declarat Jens Weidmann, şeful Bundesbank, după ce IG Metall a solicitat o majorare a salariilor cu 6% pentru cei 3,9 milioane de membri ai săi din sectorul electric şi al metalurgiei

 
 
Loading...