Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Auto Cel mai mare VAL DE CONCEDIERI din ISTORIA Tesla! Care este motivul lui Musk pentru care dă afară 10% din angajați

Cel mai mare VAL DE CONCEDIERI din ISTORIA Tesla! Care este motivul lui Musk pentru care dă afară 10% din angajați

Un articol de: -
Auto

Elon Musk, directorul executiv al companiei Tesla Motors, a anunțat că peste patru mii de angajați vor fi concediați  pentru că este nevoie de o reducere a costurilor, deși nu obținerea profitului motivează compania.

De asemenea, Musț susține că restructurarea este „dificilă, dar necesară”, potrivit Hotnews.

Tesla a avansat rapid în ultimii ani, ceea ce a dus la dublarea unor rolul și posturi. Dacă în trecut a avut sens, acum situația nu se mai justifică”, spune directorul Tesla.

În schimb, oficialii companiei au transmis că restructurarea nu va afecta producția Model 3 rămasă în urma previziunilor, fiind făcută acum , pentru a nu mai fi nevoie ca această decizie să fie luată și altă dată.

Musk a mai spus că se așteaptă ca Tesla să obțină profit în al treilea trimestru, după ce nu a obținut niciodată în istoria sa profit anual, dar toate speranțele sunt legate de Model 3, care va ajunge curând la o producție de 5.000 mașini/săptămână.

Astfel, specialiștii se îndoiesc că acest lucru va fi posibil.

Tesla are 46.000 de angajați, iar numărul a crescut cu 8.000 de la început de an.

Citeşte mai multe despre:   Elon Musk,   Tesla
 
 
Loading...