Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Auto Un autocar cu numere de România, implicat într-un accident grav în Ungaria: Patru persoane au murit (VIDEO)

Un autocar cu numere de România, implicat într-un accident grav în Ungaria: Patru persoane au murit (VIDEO)

Un articol de: -
Foto: romania-actualitati.ro Auto

UPDATE 12.00 Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că un român se află printre persoanele care și-au pierdut viața în accidentul din Ungaria. De asemenea, alți șase cetățeni români se află printre răniți. 

UPDATE: Potrivit directorului Serviciului de Ambulanţă Arad, Mircea Merea, citat de News.ro, patru persoane au murit în urma accidentului în lanţ produs pe Autostrada Paneuropeană, în Ungaria. Unul dintre cei care și-au pierdut viața era pasager în autocar, iar trei fiind din celelalte maşini implicate. 
În urma accidentului, Vama Nădlac II a fost închisă, iar traficul a fost deviat prin Vama Nădlac I, respectiv pe DN7.

Un grav accident rutier s-a produs miercuri pe pe Autostrada Paneuropeană, în Ungaria. În accident au fost implicate mai multe vehicule: un autocar cu numere de România, un microbuz cu numere de Bulgaria, două autoturisme şi un TIR, informează News.ro.

 

Cel puţin trei persoane dintr-un autocar românesc au murit, iar zece au fost rănite. Accidentul a avut loc la aproximativ doi kilometri de graniţa cu România, în apropiere de Vama Nădlac II.

La bordul autocarului românesc se aflau 25 de persoane. 

Potrivit sursei citate, în baza unui acord de colaborare transfrontalieră, autorităţile ungare au solicitat sprijin la Arad, iar ISU a trimis un echipaj SMURD de terapie intensivă, două echipaje SMURD de prim-ajutor, în timp ce Serviciul Judeţean de Ambulanţă a trimis patru ambulanţe.

Într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 TV, Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a declarat că deocamdată nu se cunoaște cetățenia victimelor. 

”Încă nu știm cetățenia persoanelor. Trei persoane sunt decedate. Sunt acolo forțe ungare de intervenție. Am trimis echipe din Arad și din Timișoara, echipaje de terapie intensivă și două echipaje de prim ajutor. Încă decizia unde vor fi duse persoanele respective nu este luată. Așteptăm aceste informații de la colegii noștri care sunt la fața locului. Avem și elicopterul SMURD care este pregătit dacă se solicită”, a declarat Raed Arafat. 

Un autocar cu numere de România, implicat într-un accident grav în Ungaria: Cel puțin trei persoane au murit

Citeşte mai multe despre:   accident,   Ungaria,   autocar
Loading...