Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri București centenar Colegiul Național „Sfântul Sava”, o tradiție de secole, un viitor pe măsură: Istoria instituției la care a învățat Majestatea Sa Regele Mihai I (FOTO)

Colegiul Național „Sfântul Sava”, o tradiție de secole, un viitor pe măsură: Istoria instituției la care a învățat Majestatea Sa Regele Mihai I (FOTO)

Un articol de: -
Foto: B1.ro București centenar

Material realizat prin Programul Cultural BucureștiCentenar cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

Colegiul Național „Sfântul Sava”,  una dintre cele mai vechi și prestigioase instituții de învățământ din București, este un reper pentru calitatea învățământului românesc.

Foto: B1.ro

Colegiul a fost înființat între 1679-1680, iar cel care a pus “piatra de temelie”  a fost Șerban Vodă Cantacuzino, la îndemnul fratelui său, stolnicul Constantin Cantacuzino.

La început, școala a funcționat în apropiere de Curtea Domnească, în câteva odăi din curtea Mânăstirii “Sfântul Sava”, din centrul Bucureştiului, iar aici învățau clerici, fii de boieri şi mari negustori, potrivit site-ului licsfsava.ro.

Cursurile erau ținute de către dascăli greci și se studia limba şi literatura greacă şi latină, logica, matematica, retorica, teologia etc.

În 1694, Constantin Brâncoveanu a inițiat înființarea Academiei Domnești, cu clasele I-XII.

Foto: B1.ro

La scurt timp, instituția a devenit una dintre cele mai importante academii din Balcani. Programa școlară punea accent pe formarea diplomatului şi filosofului epocii. Aici studiau tineri veniţi din alte 46 de şcoli din Europa de Sud-Est, Asia Mică, Siria, Palestina, Egipt şi Constantinopol.

Domnitorii care s-au îngrijit de această școală și au ridicat nivelul învățământului prin reformele lor au fost: Mihai Racoviță, Grigore Alexandru Ghica și Constantin Mavrocordat.

La 24 martie 1818, Ioan Vodă Caradja desprinde Academia Domnească de Mănăstirea Sfântul Sava și o transformă în Şcoala Naţională de la Sfântul Sava, al cărei director urma să fie cărturarul Gheorghe Lazăr.

Foto: B1.ro (Statuia lui Gheorghe Lazăr din holul Colegiului "Sfântul Sava")

Foto: B1.ro (holul Colegiului Sfântul Sava)

Acesta pune bazele învăţământului superior în limba română şi întocmeşte primele manuale de aritmetică și trigonometrie în limba română. Din 1818 predarea se face în limba română la toate nivelurile de învăţământ din şcoală.

Un deceniu mai târziu (1829-1834), Școala Națională de la “Sfântul Sava” va fi reorganizată de către generalul rus Pavel Kiseleff.  Acesta introduce studiul limbilor rusă și franceză.

În acest timp, școala are un ciclu complet de 12 ani, iar numărul elevilor ajunge la 800. Boierii epitropi și chiar domnul țării asistau la examenele de sfârșit de an, iar rezultatele erau publicate în Buletinul Oficial.

Guvernul din anul 1848 a elaborat o nouă programă școală care proclama învățământul gratuit.

Colegiul „Sfântul Sava“ este instituția la care au învățat și predat personalități marcante ale României.

Printre iluștrii absolvenți ai acestei remarcabile școli bucureștene se regăsesc: Regele Mihai I, Grigore Alexandrescu, Nicolae Bălcescu, Constantin I.C. Brătianu, Ion Gheorghe Duca, Take Ionescu, Constantin A. Rosetti, Gheorghe Lazar, dar și politicieni contemporani, cum ar fi: foștii prim-miniștri Adrian Năstase și Călin Popescu Tăriceanu.

Foto: Wikipedia

Foto: B1.ro

Printre cei mai cunoscuți dascăli care au predat la acest colegiu sunt Tudor Arghezi, Henrie Coandă, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Spiru Haret, Iulia Hașdeu, Eurgen Ionescu, Gala Galaction, Anton Pann, Nicolae Iorga, Camil Petrescu, George Topîrceanu.

Foto: B1.ro

În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, mai exact în 1864, după înfiinţarea Principatelor Unite şi reforma învăţământului, din Colegiul “Sfântul Sava” se desprinde secţia superioară care va deveni Universitatea din Bucureşti, iar Colegiul va purta numele de Liceul “Sfântul Sava”.

Foto: B1.ro (Icoana Sfântului Sava îi întâmpină pe elevi și profesori în holul mare al instituției)

Denumirea instituției de învățământ a fost schimbată de mai multe ori. Datorită lui Nicolae Iorga, școala redevine la numele de Colegiu Național „Sfântul Sava“, până în 1952. Apoi a căpătat denumirea de Liceul “Nicolae Bălcescu”, iar din anul 1992 redevine la denumirea actuală:  Colegiul Național „Sfântul Sava“.

Foto: B1.ro

Adresa actuală a clădirii este pe str. Dr. Karl Lueger, în prezent str. general Henri Mathias Berthelot din sectorul 1.

Foto: B1.ro

Sălile de clasă poartă numele iluștrilor elevi și dascăli care au studiat și au predat în această școală.

Foto: B1.ro

De asemenea, colegiul dispune de laboratoare moderne și o sală de festivități impunătoare.

Foto: B1.ro (Sala de festivități)

Foto: B1.ro (Laboratorul de biologie)

Foto: B1.ro (Laboratorul de chimie)

Foto: B1.ro (Sala de clasă)

Material realizat prin Programul Cultural BucureștiCentenar cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

 

 

 

 

Citeşte mai multe despre:   Colegiul Național „Sfântul Sava”,   București
 
 
Loading...