Strada Lipscani, un loc fascinant din inima Capitalei: Povestea de sute de ani a uneia dintre cele mai animate zone ale Bucureștiului (FOTO)

Strada Lipscani, un loc fascinant din inima Capitalei: Povestea de sute de ani a uneia dintre cele mai animate zone ale Bucureștiului (FOTO)
Foto: B1.ro

Material realizat în cadrul „București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

Strada Lipscani este una dintre cele mai cunoscute străzi ale Bucureștiului, fiind asociată în prezent cu așa-numitul pol al distracției din Capitală, Centrul Istoric. Ce-i drept, încă de la începuturile sale, strada a fost una dintre cele mai animate ale Bucureștiului, însă, în urmă cu aproape 450 de ani, în această zonă nu își dădeau întâlnire tinerii petrecăreți, ci negustorii care veneau să-și comercializeze mărfurile.

Foto:Lipscani sf. sec XIX via cotidianul.ro

Foto: B1.ro

Prima mențiune documentară a străzii Lipscani, cunoscută la vremea respectivă ca „Ulița Mare”, vine din anul 1589. Abia în anul 1750, strada primește numele sub care este cunoscută astăzi, ”lipscanii” fiind acești negustori care vindeau în București pânze și țesături aduse de la Lipsca (Leipzig). La început, doar o uliță îngustă, care făcea legătura între centrul comercial al Bucureștiului șiPodul Mogoșoaiei (numele vechi al Căii Victoriei), astăzi, strada Lipscani se întinde de la Calea Moșilor, până la Splaiul Independenței.

În perioada sa de glorie, Lipscani era punctul de unde porneau drumurile comerciale spre județele din Țara Românească, dar și spre Orientul și Occidentul Europei. La fiecare pas, locuitorii Bucureștiului din urmă cu câteva secole, găseau aici numeroase ateliere, magazine, prăvălii cu profil divers (pălărieri, bijutieri, cojocari, blănari sau pantofari), sau hanuri. Și tot aici își dădeau întâlnire atât negustori români, cât și greci, bulgari, sârbi, evrei, albanezi sau austrieci, potrivit wikipedia.

Foto:zf.ro

Foto: B1.ro

După cum au scos la iveală descoperirile arheologice din ultimii ani, prăvăliile de pe Lipscani erau construcții solide, cu bolți și pivnițe din cărămidă. Cele mai multe dintre ele erau clădiri mici, în care locuia familia negustorului, și toate aveau vitrinele la stradă. Existau însă, în zonă, și magazine mai mari și mai luxoase, comparabile cu cele venețiene.

În volumul ”Captivantul București”, Graţiela Doicescu enumeră câteva dintre prăvăliile cele mai celebre de pe Lipscani: magazinul de porţelanuri „Rosenthal” („Toată lumea își dorea ceva de la Rosenthal, însă era un magazin accesibil pentru mult mai puțini”), drogheria Garibaldi, numeroase magazine „cochete de damă mode”, magazinul de încălțăminte „Dermata”, cele numite „La papagal”, „Voaleta”, „Dinescu şi Ionescu” (transformat în magazinul universal „Bucureşti”). Alături de aceștia, cei care treceau pe Lipscani puteau găsi și restaurante sau plăcintării renumite.

Foto: B1.ro

Având în vedere specificul comercial al străzii Lipscani și faptul că aceasta era traversată zilnic de negustori din toate colțurile țării, dar și din străinătate, era nevoie, în zonă, și de existența unor locuri de cazare. Astfel, strada a fost și locul unde s-au ridicat mai multe hanuri, devenite celebre, în timp. Printre cele mai cunoscute erau, înainte de 1800, Hanul lui Şerban Cantacuzino, Hanul cu Tei, Hanul Zlătari, Hanul Greci sau Hanul Gabroveni.

O descriere sugestivă a atmosferei din aceste hanuri a fost făcută de del Chiaro, secretarul domnitorului Constantin Brâncoveanu, în volumul „Revoluțiile Valahiei”, care spunea că „hanul e un loc înconjurat cu ziduri, făcut după modelul marilor mănăstiri catolice, iar împrejur sunt dugheni boltite, de apărare contra focului și ținute de negustori creștini sau turci, care plătesc o chirie lunară intendentului, care are și însărcinarea să încuie seara porțile hanului pentru siguranța mărfurilor”.

Cel mai mare dintre ele era, în acea vreme, Hanul Şerban Vodă, ridicat de Şerban Cantacuzino între 1683 şi 1686.După moartea domnitorului, în clădirea hanului a funcționat prima spițerie din București, iar ulterior, în 1829, acolo s-a aflat sediul Sfatului Orășenesc, dar și un spital rusesc. Câțiva ani mai târziu, în 1831, în fostul han s-a mutat, temporar, Colegiul Domnesc „Sf. Sava”.

Istoria hanului a fost una zbuciumată, clădirea fiind afectată de două incendii puternice, izbucnite la 100 de ani distanță, unul în 1704, și celălalt în 1804. A scăpat însă de furia Marelui foc, din 1847, dar a fost zguduit de cutremurele din 1802 și 1838, pentru ca 12 ani mai târziu să fie lăsat în paragină. După alți 12 ani a fost demolat, în locul său fiind construită, între anii 1883 și 1885, clădirea Băncii Naționale a României.

Foto: Wikipedia

Foto:Hanul Șerban Vodă- corp principal – anul 1882 – via zf.ro

Foto: B1.ro

La fel de impunător era și hanul Gabroveni, aflat în spatele Curții Vechi. Construit în anul 1739, acesta era locul unde înnoptau negustorii bulgari de la Gabrovo, de unde vine și numele hanului, precum și a uneia dintre străzile din apropiere. Însă nu numai negustorii de la sud de Dunăre era găzduiți aici. Locul era cunoscut și în rândul demnitarilor străini care veneau cu treabă la București.

La fel ca Hanul Șerban Vodă, Gabroveni a fost cuprins de incendii de mai multe ori, dar niciodată nu a fost distrus complet, iar în 1900 a fost transformat în „Hotel Gabroveni-Universal”.

Tot pe Lipscani se afla Hanul Zlătari, construit în secolul al XVIII-lea în jurul bisericii Zlătari, de către banul Cantacuzino. Numele său vine de la „zlătari”, meșterii care prelucrau aurul și argintul. Aici s-a aflat sediul generalilor ruși în timpul ocupației.

Dar dincolo de activitățile comerciale, strada Lipscani a fost și un important centru bancar al epocii. La începutul secolului XX, zona era foarte dezvoltată din acest punct de vedere, adăpostind aproximativ 13 bănci, printre care Banca Națională a României, Banca Chrissovelloni, Banca Română de Comerţ, Palatul fostei Societăți de asigurări Dacia, precum şi sucursale ale unor bănci străine, cum a fost „Banca Berliner Gesellschaft”, construită în perioada 1910-1913. De asemenea, pe Lipscani funcționau mai multe instituții administrative, precum Vama Poștei.

Și nici activitățile culturale nu lipseau de pe strada Lipscani, încă din 1854, aici fiind deschisă una dintre primele librării din Capitală, „Librăria Şcoalelor Naţionale”. Principalul scop al acesteia era difuzarea cărţilor şcolare în toate regiunile locuite de români. Mai târziu, aici s-a deschis „Librăria George Coşbuc”, care însă a dispărut după 1989.

O clădire care se mai păstrează în prezent este cea în care, în perioada interbelică a funcționat „Cinematograful Roxy”, și unde acum se află un teatru.

Foto: B1.ro

În perioada comunistă strada Lipscani și-a păstrat profilul comercial, adaptat, însă, la nevoile epocii.

În prezent, Lipscani este una dintre străzile Capitalei care adăpostește cele mai multe obiective de pe Lista monumentelor istorice, peste 30 la număr, reunite sub numele de „Ansamblul de arhitectură Strada Lipscani”.

Material realizat în cadrul „București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

Urmăriți B1TV.ro și pe