Bitdefender ar putea intra anul viitor pe Bursa de Valori București
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Bitdefender ar putea intra anul viitor pe Bursa de Valori București

Bitdefender ar putea intra anul viitor pe Bursa de Valori București

Un articol de: -
Foto: bitdefender.ro Economic

Bitdefender ar putea intra pe Bursa de Valori București. Într-o discuție cu jurnaliștii de la Financial Times, fondatorul firmei, Florin Talpeș, a remarcat progresele făcute de BVB și a susținut că acestea ar putea determina tot mai multe companii să opteze pentru a atrage capital pe piața românească. 

Totuși, el nu a precizat pe ce bursă va lista Bitdefender, precizează profit.ro.

"Pe bursă am văzut eforturi de a schimba, de a construi un mediu mult mai prietenos în România. Am văzut că s-au întâmplat multe lucruri până acum și probabil vom vedea în viitor tot mai multe companii păstrându-și sediile aici", a susținut Talpeș.

Într-o declarație anterioară pentru aceeași publicație, Talpeș susținuse că vor să atragă un acționar minoritar în 2017 și poate să se listeze chiar de anul următor, în 2018.

În toamna anului trecut, directorul Bidefender declarase pentru The Telegraph că nu a luat o decizie în privința bursei, dar că piața de capital de la Londra e una dintre variante.

”Între timp, listările de succes ale MedLife și Digi au crescut, probabil, și cota Bursei de Valori București în ceea ce privește atragerea companiei de securitate cibernetică”, notează jurnaliștii de la profit.ro.

 
 
Loading...