Bloomberg: 25 de bănci din zona euro nu au trecut testele Băncii Centrale Europene
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Bloomberg: 25 de bănci din zona euro nu au trecut testele Băncii Centrale Europene

Bloomberg: 25 de bănci din zona euro nu au trecut testele Băncii Centrale Europene

Un articol de: -
Foto: kinibiz.com Economic

Acțiunile băncilor din zona euro erau vineri în scădere, traderii citând un articol publicat de Bloomberg, potrivit căruia 25 de bănci din zona euro nu au trecut testele de stres derulate de Banca Centrală Europeană (BCE).

Indicele Euro STOXX Banking Index, care anterior evolua în teritoriul pozitiv, a scăzut brusc cu 0,6%, până la un minim de 141,42 puncte.

Confrom Bloomberg, care susține că a consultat o variantă preliminară a comunicatului BCE, 105 dintre cele 130 de bănci care au fost incluse în testele de stres ale BCE au trecut aceste teste, iar restul de 25 au eșuat. În plus, dintre cele 25 de bănci care nu au trecut testele BCE, un număr de 10 instituții se vor confrunta cu deficiențe de capital care vor trebui acoperite. Bloomberg precizează însă că cifrele definitive ar putea să sufere modificări înaintea publicării rezultatelor oficiale în data de 26 octombrie.

Pe de altă parte, BCE a refuzat să facă vreun comentariu.

”Orice concluzie cu privire la rezultatul final al testelor ar fi o speculație înainte de publicarea rezultatelor în data de 26 octombrie”, a declarat un purtător de cuvânt de la BCE.

Începând din data de 4 noiembrie 2014, Banca Centrală Europeană va prelua activitatea de supervizare bancară în zona euro și, înainte de asta, vrea să evalueze starea de sănătate a celor mai mari bănci din zona euro printr-o analiză amănunțită a calității activelor lor și, de asemenea, a capacității lor de a face față șocurilor și stresului.

Citeşte mai multe despre:   zona euro
 
 
Loading...