Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Bogdan Olteanu (BNR): Nu cred în beneficiile rămânerii în afara zonei euro. Anul 2019 a devenit o țintă imposibilă de aderare pentru că nu a existat un plan

Bogdan Olteanu (BNR): Nu cred în beneficiile rămânerii în afara zonei euro. Anul 2019 a devenit o țintă imposibilă de aderare pentru că nu a existat un plan

Un articol de: -
Foto: bancherul.ro Economic

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a declarat că nu crede în beneficiile rămânerii în afara zonei euro, iar ”pașii rezonabili” care urmează pentru România  sunt evaluarea unui calendar de politici, integrarea sa într-o hartă de parcurs şi deducerea unui termen realist de aderare la euro, informează Mediafax.

"Găsesc neserioasă abordarea intrării în zona euro a unei economii necompetitive, dincolo de evidenţa faptului că o asemenea evoluţie nu ar fi acceptată de euro zonă. Ea ar fi contrară interesului public, nevoia convergenţei reale este stringentă, urmărirea atingerii unui nivel de convergenţă reală, alături de păstrarea indicatorilor de convergenţă nominală rămân obiective de politici ale următorilor ani, obiective nespectaculoase, dar esenţiale şi care nu pot fi înlocuite prin altele mai rapide, nu există substitut pentru creşterea de productivitate. Evaluarea unui calendar de asemenea politici, integrarea sa într-un roadmap, deducerea unui termen realist de aderare la euro din acestea sunt paşii rezonabili care urmează pentru România", a declarat viceguvernatorul BNR.

Acesta a mai susținut că stabilirea anului 2019 ca țintă de intrare în zona euro a devenit nerealistă pentru că nu a fost elaborat niciun plan.

"Noi (BNR - n.r.) l-am calificat drept o ţintă foarte ambiţioasă şi am lăudat aptitudinile de ancoră pentru politicile publice. 2019 a devenit tot mai mult o ţintă nefezabilă pe măsură ce nu a fost urmată de elaborarea unui plan de acţiune şi de punerea sa în practică", a afirmat Bogdan Olteanu.

El a insistat că nu crede în beneficiile rămânerii în afara zonei euro, nici pentru România, nici pentru alt stat european, discuția rămânând deschisă în cazul Marii Britanii.

"Pe termen mediu, dacă vrem ca europeni să ne păstrăm rolul major în plan internaţional economic, politic, cultural, trebuie să intrăm pe terenul numerelor mari şi din punct de vedere al populaţiei, al Produsului Intern Brut, al exporturilor, al fluxurilor de capital. Pentru a fi soluţia, construcţia europeană trebuie dusă înainte, atât pe planul extinderii, cât şi pe cel al aprofundării. Miza construcţiei politice este esenţială. Din această perspectivă, integrarea economică, financiară şi monetară reprezintă o dimensiune importantă", a adăugat Olteanu.

Reprezentantul BNR vede o discuţie serioasă şi importantă despre necesitatea intrării în zona euro cu o economie viabilă, ceea ce presupune fundamental bugete echilibrate şi competitivitate asigurate prin reforme structurale: "Relansarea discuţiei în această vară de către preşedintele României, care a făcut consultări cu primul ministru, cu guvernatorul Băncii Naţionale poate crea premisele unei asemenea construcţii instituţionale, prin reluarea activităţii comitetului interinstituţional de pregătire a trecerii la euro, prin implicarea stakeholderilor şi reluarea dezbaterii publice”.

Citeşte mai multe despre:   bogdan olteanu,   BNR,   economie
 
 
 
Loading...