Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Cetățenii vor plăti două asigurări pentru o singură casă, dacă doresc și asigurare facultativă

Cetățenii vor plăti două asigurări pentru o singură casă, dacă doresc și asigurare facultativă

Un articol de: -
Foto: asimag.ro Economic
Începând cu 1 septembrie, se schimbă regulile cu privire la asigurarea obligatorie a locuinței. Aceasta se va putea încheia doar la membrii PAID – Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezasterlor naturale, în număr de 12. Iar dacă proprietarul dorește să primească despăgubiri în funcție de valoarea reală a casei, trebuie să încheie și o asigurare facultativă, pe lângă cea obligatorie, la un alt asigurator.

Până la 1 septembrie, cei care nu erau mulțumiți de polița obligatorie, o încheiau doar pe cea facultativă, cu prime de asigurare între 0,08% și 0,14% din valoarea imobilului, relatează Capital. Prin noile reglementări, se revine la situație din momentul promulgării legii asigurărilor obligatorii de locuințe și înființării PAID.

Asigurarea obligatorie a locuinței, care costă 20 de euro pe an, acoperă trei riscuri catastrofice: cutremur, inundații și alunecări de teren, oferind o despăgubire în caz de daună totală de 10.000/20.000 de euro.

Conform noilor prevederi, daunele produse de cele trei riscuri de mai sus, de până la 20.000 de euro, vor fi despăgubite de PAID. Dacă pagubele sunt mai mari, 20.000 de euro vor fi despăgubiți de PAID, iar diferența de cel de-al doilea asigurator, în caz că există.

Polița facultativă se va încheia la valoarea imobilului minus 20.000 de euro, pentru care asiguratorul va aplica franșiză.

În practică, se pare că situația nu se va schimba foarte mult față de cea actuală, în ce privește costurile asigurării.

Polițele de asigurare a locuinței vor rămâne în vigoare până la data expirării, după care asiguratii vor fi obligați să încheie și o poliță PAID.

 
 
Loading...