Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Consiliul Concurenței, pe urma cartelurilor. Ce sistem de milioane va implementa instituția

Consiliul Concurenței, pe urma cartelurilor. Ce sistem de milioane va implementa instituția

Un articol de: -
Economic

Consiliul Concurenţei a demarat un proiect de 50,68 milioane lei, finanţat din fonduri externe nerambursabile, pentru implementarea unui sistem informatic bazat pe o platformă de tip Big Data care va permite, printre altele, o identificare mai rapidă a cartelurilor, în special a celor din achiziţii publice.

”Ca rezultat al dezvoltării şi implementării acestui proiect, autoritatea de concurenţă îşi va îmbunătăţi si eficientiza activitatea fiind în măsură sa analizeze într-un timp mai scurt volume mult mai mari de date”, se arată într-un comunicat al autorității de concurență.

Valoarea totală a proiectului este de 50.681.629,59 lei milioane lei, din care: asistenţă financiară nerambursabilă solicitată din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POC 2014-2020 în valoare de 31,03 milioane lei, cofinanţare proprie în valoare de 5,76 milioane lei şi cheltuieli neeligibile în valoare de 13,88 milioane lei.

Durata de implementare este de 30 luni, începând cu 29 ianuarie, data semnării contractului de finanţare.

Proiectul “Optimizarea interacţiunii cu mediul de afaceri si implementarea unor mecanisme avansate de analiza si schimb de date prin implementarea unui sistem informatic de e-guvernare si analiza de tip Big Data in cadrul Consiliului Concurenţei” – cod SMIS 109641 se va derula în parteneriat cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), care va asigura suport logistic şi know-how.

Obiectivul general al proiectului constă în integrarea şi valorificarea operaţională şi analitică a volumelor mari de date în vederea susţinerii activităţilor de investigaţii, dezvoltarea funcţiei de prevenţie, detectare şi luare de măsuri specifice activităţii Consiliului Concurenţei prin implementarea unui sistem informatic bazat pe o platformă de tip Big Data, precizează Consiliul Concurenței.

Proiectul este co-finanţat din Fondul de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020.

Citeşte mai multe despre:   Consiliul Concurentei,   carteluri,   proiect,   big data
 
 
Loading...