Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Constantin Niță: România are un excedent de energie, trebuie să vindem rapid ce n-am consumat. De sărbători am avut cel mai redus consum din istorie
Exclusiv

Constantin Niță: România are un excedent de energie, trebuie să vindem rapid ce n-am consumat. De sărbători am avut cel mai redus consum din istorie

Un articol de: -
Economic

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat vineri seară, în cadrul emisiunii „Interviurile lui Ion Cristoiu” de pe B1 TV că România are un excedent de energie și trebuie să găsească rapid soluții pentru a vinde energia electrică neconsumată.

Ministrul a mai precizat că în perioada sărbătorilor, România a avut cel mai mic consum de energie electrică din istorie.

„România are un excedent de Energie, perioada sărbătorilor a fost cel mai mic consum de energie din istorie, de 3.700 de megawați, un consum record negativ. Lucrul acesta ne pune pe gânduri și trebuie să găsim soluții ce facem cu energia pe care o avem. Trebuie să avem în vedere că foarte multe fabrici industriale s-au închis, deci consumul industrial a scăzut, iar consumatorii casnici devin tot mai economi. Așa că avem mai multă energie decât are nevoie țara de aceea trebuie să facem ceva cu ea”, a declarat Constantin Niță.

Ministrul delegat pentru energie a mai declarat că motivul pentru care România exportă foarte puțină energie este lipsa interconectărilor, aspect care a fost trecut cu vederea până în prezent.

„Exportăm foarte puțină energie pentru că nu avem interconectări. Ele nu sunt puse la punct. Nu ne-am preocupat de-a lungul anilor și nu ne-am gândit că producem energie mai mult decât are țara nevoie. Trebuie să facem ceva cu ea, eu sper să rezolvăm problema interconectărilor fie că e spre Moldova, Bulgaria, Ucraina sau Serbia. Trebuie să ne gândim la un preț acceptabil, pentru că nu cumpără nimeni energie acolo dacă e mai scumpă decât producția țării respective”, a mai spus Niță.

Niță: România are mai multă energie decât are nevoie
Embed:

Citeşte mai multe despre:   Constantin Nita,   energie
 
 
Loading...