Daniel Constantin: Nu cred că vor crește prețurile alimentelor. Și cei care vând se uită la puterea de cumpărare
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Daniel Constantin: Nu cred că vor crește prețurile alimentelor. Și cei care vând se uită la puterea de cumpărare

Daniel Constantin: Nu cred că vor crește prețurile alimentelor. Și cei care vând se uită la puterea de cumpărare

Un articol de: -
Foto: ziuaveche.ro Economic

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, vineri, că nu crede într-o creștere a prețului produselor alimentare vor crește în perioada următoare deoarece, dacă s-ar întâmpla acest lucru, consumul ar încetini, iar comercianții nu doresc să rămână cu marfa nevândută.

„Mă tot întrebați de o lună de zile dacă vom avea scumpiri și v-am spus de fiecare dată, scumpirile sunt generate de piață, de cerere și ofertă. Sigur că dacă vă uitați la prețurile de pe piața internațională, de pe piața internă poate s-ar justifica scumpirile, dar eu nu cred în scumpiri pentru că și cei care vând pe piața românească se uită la puterea de cumpărare, o scumpire ar face ca tot ce înseamnă consum în momentul de față să încetinească. În momentul de față oamenii nu își permit scumpiri si atunci probabil că cei care comercializează se gândesc în primul rând dacă vor să vândă marfa respectivă sau vor să rămână cu ea pe rafturi,” a declarat acesta, conform Mediafax.

Daniel Constantin a adăugat și că ministerul aflat în subordinea sa încearcă să ia toate măsurile pentru a preveni scumpirile, prin ajutorarea fermierilor.

„Încercăm să luam toate măsurile care țin de minister, care țin de stat, pentru a preveni aceste scumpiri, pentru a preveni pierderile pe care le înregistrează fermierii, dar și scumpirile de care vorbiți dumneavoastră. Sunt acele măsuri pe care le-am anunțat, printre care stimularea sistemului de irigații, acum este târziu, avem nevoie de irigații în luna iulie, am venit cu un preț la energie la începutul lunii iulie mai mic, în felul acesta mulți fermieri au fost stimulați și mulți s-au orientat către sistemul de irigații. Ceea ce putem face în continuare, după ce se va termina perioada de recoltat, este să evluăm pierderile pe care le au fermierii și să venim cu acele despăgubiri de care am vorbit," a mai precizat ministrul Agriculturii.

Daniel Constantin a mai anunțat că săptămâna viitoare va fi adoptată o Hotărâre de Guvern care să reglementeze modul în care sunt acordate aceste despăgubiri și că TVA de nouă procente la alimente este „un angajament politic,” care va deveni realitate din prima zi a anului viitor.

Citeşte mai multe despre:   Daniel Constantin,   ministerul agriculturii,   alimente,   pret,   crestere,   consum
 
 
Loading...