Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Preţurile EXPLODEAZĂ, polticienii se CEARTĂ. Florin Cîţu: Statul, condus de Dragnea și GAŞCA lui, dorește o inflație CÂT MAI MARE

Preţurile EXPLODEAZĂ, polticienii se CEARTĂ. Florin Cîţu: Statul, condus de Dragnea și GAŞCA lui, dorește o inflație CÂT MAI MARE

Un articol de: -
Economic

Senatorul PNL Florin Cîţu afirmă că statul, "condus de Dragnea și gaşca lui", dorește o inflație cât mai mare pentru că reduce puterea de cumpărare și frânează astfel o economie supraîncălzită.

Preşedintele Comisiei Economice din Senat atrage însă atenţia că o inflație mare reduce valoarea banilor pe care statul îi returnează din împrumuturi și "crește" veniturile la buget.

"Preturile continua cresterea alarmanta si in iunie.
Mai mult, rata inflatiei masurata cu indicele armonizat (IAPC), cel care este relevant pentru comparatia cu tarile UE si pentru aderarea la zona euro, a continuat sa creasca.
Exact cum au vrut Dragnea si PSD.
Fata de iunie 2017 preturile au crescut cu 5.4% (INS), in iunie 2018.
Luna trecuta scaderea salariilor nete plus rata inflatiei a facut ca salariile nete sa scada cu aproximativ 1%.
Inflatia este taxa pe care statul o impune asupra cetatenilor saraci care traiesc doar din salariu.
Statul, mai ales astazi condus de Dragnea si gasca lui, doreste o inflatie cat mai mare. O inflatie mare reduce puterea de cumparare si astfel franeaza o economie supraincalzita. Dar mult mai important pentru PSD, o inflatie mare reduce valoarea banilor pe care statul ii returneaza din imprumuturi si "creste" veniturile la buget.
De aceea mesajele care vin de la Dragnea si PSD despre inflatie sunt :" este ok, nu a murit nimeni de o rata a inflatiei de 6% sau 7%. Uitati-va cat era in 2007! ". Acesta este modul prin care PSD va manipuleaza sa va obisnuiti cu preturi care vor continua sa creasca.
Dar o inflatie mare vine la pachet cu dobanzi mari, deprecierea mondei nationale si criza.
Dragnea, ai grija ce-ti doresti! Nu arunca Romania in criza doar pentru ca vrei sa acoperi gaura la buget cu inflatie mare", a scris Florin Cîţu miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Reacţia senatorului liberal vine în contextul în care INS a anunţat că, deşi rata anuală a inflaţiei a bătut pasul pe loc în luna iunie, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,86%, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 7,82%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 2,58% (Detalii AICI).

 

 

Citeşte mai multe despre:   Florin Citu,   Liviu Dragnea,   PSD,   Romania
 
 
Loading...