Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic ING Bank, amendată cu 20.000 lei pentru tranzacțiile dublate

ING Bank, amendată cu 20.000 lei pentru tranzacțiile dublate

Un articol de: -
Economic

ANPC a sancţionat ING Bank cu amendă contravenţională de 20.000 lei, în urma dublării tranzacţiilor realizate de o parte dintre clienţii din România.

"Ca urmare a aparitiei in mass-media, in data de 8.10.2018, a unor informatii referitoare la faptul ca, pentru o parte din clientii ING Bank au fost dublate tranzactiile realizate cu cardurile online, la ATM-urile si POS-urile altor banci, echipa de control a Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) s-a autosesizat, fiind astfel initiat un control operativ", potrivit unui comunicat.

Instituția a cerut băncii un punct de vedere cu privire la incidentul operaţional care a afectat clienţi ai băncii.

"În urma verificărilor efectuate, banca a emis, în data de 9.10.2018, un punct de vedere prin care recunoaşte faptul că, în data de 8.10.2018, începând cu ora 14.00, ING Bank a identificat dublarea tranzacţiilor efectuate de un număr de 225.525 consumatori, clienţi ai băncii, fiind astfel afectate interesele economice ale acestora", menționează ANPC, scrie economica.net.

 

Citeşte mai multe despre:   ING Bank
 
 
 
Loading...