Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Proiectul Legii pensiilor: Masterul şi doctoratul vor contribui la cuantumul pensiei

Proiectul Legii pensiilor: Masterul şi doctoratul vor contribui la cuantumul pensiei

Un articol de: -
Economic

Proiectul noii Legi a pensiilor, publicat joi seară pe site-ul Ministerului Muncii, extinde sfera perioadelor necontributive asimilate stagiilor de cotizare prin valorificarea perioadei de master și doctorat. 

Studiile universitare, master, doctorat se valorifică la stabilirea drepturilor de pensie doar pe durata normală de studii, conform legii.
Art. 14 - ”(1) În sistemul public de pensii, perioadele asimilate reprezintă perioadele pentru care nu s-au datorat contribuții de asigurări sociale, în care asiguratul:

(...)
b) a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, ori a unui ciclu de studii universitare,  cu condiţia absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licență, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz;

(...) 

(2) Asiguraţii care au absolvit mai multe instituţii de învăţământ superior, sau, după caz, mai multe cicluri de studii universitare de același nivel conform prevederilor alin. (1) lit. b) beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii de același nivel, la alegere.

(3) Perioadele prevăzute la alin. (1) se valorifică ca perioadă asimilată numai în situația în care aceste perioade nu se suprapun cu stagii de cotizare realizate în condițiile prezentei legi.

(4) Perioadele asimilate prevăzute la alin. (1) se valorifică pentru obţinerea unei categorii de pensie în condiţiile prevăzute de prezenta lege”.
 

 
 
 
Loading...