Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Proiect: Sumele de peste 2.000 de euro, trimise în ţară trebuie justificate prin documente

Proiect: Sumele de peste 2.000 de euro, trimise în ţară trebuie justificate prin documente

Un articol de: -
Economic

Românii care primesc din străinătate sume mai mari de 2.000 de euro vor trebui să justifice banii prin documente, potrivit unui proiect publicat de Oficiul pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, informează Digi 24. Inițial, limita fusese fixată la 1.000 de euro. 

Vizați de această regulă care ar putea deveni lege sunt instituţiile de credit, administratorii fondurilor de pensii private, furnizorii de servicii de jocuri de noroc, dar şi asociaţiile şi fundaţiile, auditori, experții contabili, notarii, avocaţii şi executorii judecătoreşti. 

Proiectul prevede că toți aceștia vor avea la dispoziție trei zile pentru a declara la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor provenienţa banilor. Cei care nu vor respecta regula ar risca amenzi de până la 150.000 de lei, plus confiscarea banilor trimişi.

Potrivit inițiatorilor proiectului, măsura ar fi menită să combată evaziunea fiscală. 

Aceasta este însă criticată de cei din străinătate. 

„Cum ar fi să trimită bani prin autocare sau avion, aceste măsuri le văd nesigure, dar mulţi vor fi descurajaţi şi nu vor mai trimite bani în ţară”, susține Daniel Tecu, preşedintele Federaţiei Asociaţilor de Români din Europa. 

Citeşte mai multe despre:   Romania
 
 
Loading...