PSD a mai pregătit o TAXĂ! Ce se întâmplă cu PENSIILE PRIVATE ale românilor, potrivit noii Legi a pensiilor
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic PSD a mai pregătit o TAXĂ! Ce se întâmplă cu PENSIILE PRIVATE ale românilor, potrivit noii Legi a pensiilor

PSD a mai pregătit o TAXĂ! Ce se întâmplă cu PENSIILE PRIVATE ale românilor, potrivit noii Legi a pensiilor

Un articol de: -
Economic

PSD a prezentat joi seară proiectul noii Legi a pensiilor. Documentul poate fi consultat AICI. Acesta propune ca administratorii de pensii private să plătească lunar Casei Naţionale de Pensii o cotă aplicată lunar asupra sumei totale ce face obiectul operaţiunii financiare efectuată pentru fiecare fond de pensii administrat privat, informează Adevărul.

Articolul 18 prevede că veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat provin din:    

”a) contribuţii de asigurări sociale, dobânzi şi penalităţi de întârziere, precum şi din alte venituri, potrivit legii;    

b) sume alocate de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat, care se aprobă prin legile bugetare anuale; 

c) comisioane achitate CNPP de către administratorii fondurilor de pensii administrate privat, datorate pentru operaţiunile administrative şi financiare efectuate în procedurile de evidenţă şi colectare a contribuţiilor de asigurări sociale datorate acestor fonduri, conform prevederilor Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”. 

Potrivit articolului 19, comisionul la care face referire punctul c) ”reprezintă o cotă procentuală de 0,5% aplicată lunar asupra sumei totale ce face obiectul operaţiunii financiare efectuată pentru fiecare fond de pensii administrat privat”.

”Lunar, până cel târziu în data de 20 a lunii următoare celei în care plătitorii au depus declaraţia nominală de asigurare, CNPP transmite fiecărui administrator lista nominală de virare a sumelor către fondul de pensii pe care acesta îl administrează. Lunar, până cel târziu în data de 20 a lunii următoare celei în care angajatorul a depus declaraţia nominală de asigurare, CNPP virează către fiecare fond de pensii administrat privat, de la bugetul asigurărilor sociale de stat, suma 15 reprezentând contribuţiile datorate acestor fonduri, după reţinerea comisionului prevăzut la art. 19 alin”, se arată în proiect.
 

Citeşte mai multe despre:   PSD
 
 
Loading...