Românii își FALSIFICĂ propriile produse tradiționale
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Românii își FALSIFICĂ propriile produse tradiționale

Românii își FALSIFICĂ propriile produse tradiționale

Un articol de: -
foto: Super-Hrana.ro Economic

Aproximativ 20% din produsele comercializate în România sub titulatura de produse tradiționale sunt falsificate sau nu respectă parametrii prevăzuți în specificațiile tehnice care stau la baza emiterii atestatului de produs trațional.

În urma unui control efectuat de ANPC în care a fost verificată o cantitate de circa 38 tone produse alimentare vândute sub titulatura de produse tradiționale, din care 7,4 tone (19,5%) nu se încradau în prevederile legale.

Potrivit legislației, produsul tradițional este un produs alimentar fabricat pe teritoriul național pentru care sunt utilizate materii prime locale, care nu are în compoziție aditivi alimentari, care prezintă o rețetă tradițională, un mod de producție și/sau de prelucrare și un procedeu tehnologic tradițional și care se distinge de alte produse similare aparținând aceleiași categorii. Cu toate acestea, s-a descoperit că în urma controlului a 240 operatori economici, la nu mai puțin de 122 dintre aceștia (51%) fiind constatate deficiențe, informează Profit.ro.

În urma acestui control, ANPC a decis oprirea temporară de la comercializare a circa 6.912 kilograme de produse alimentare valorând 68.257 de lei până ce se vor remedia neconformitățile constatate și au oprit definitiv de la comercializare 16 kilograme în valoare de 387 de lei.

Au fost aplicate 145 de sancțiuni contraconvenționale, dintre care 63 de avertismente și 82 de amenzi contravenționale în valoare de 307.800 lei. Măsurile s-au luat ca urmare a faptului că produsele au fost comercializate la alți parametri decât cei prevăzuți în specificațiile tehnice. În plus, comercianții pretindeau că produsele lor sunt tradiționale, deși nu erau nici atestate, nici înregistrate ca fiind astfel.

Citeşte mai multe despre:   ANPC
 
 
Loading...