Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Economic Situație fără precedent: Ministrul Costin Borc le-a mărit salariile subordonaților, deși inițial îi criticase că nu fac nimic

Situație fără precedent: Ministrul Costin Borc le-a mărit salariile subordonaților, deși inițial îi criticase că nu fac nimic

Un articol de: -
Foto: gov.ro Economic

Costin Borc, vicepremierul și ministrul Economiei, a mărit salariile subordonaților cu 40 la sută, în condițiile în care tocmai ce îi criticase că nu fac nimic și nu-și dau tot interesul în munca lor.

“Două treimi din angajații Ministerului Economiei sunt dezinteresați sau chiar le pun bețe în roate celor care vor să muncească”, a declarat ministrul Costin Borc.

Chiar dacă situația nu este deloc una prea bună, ministrul a precizat că legea nu îi permită să-i scoată din funcție pe cei care nu fac performanță. Un stimul în acest sens gândit de ministru fiind creșterea salariilor.

“În aprilie, guvernul Cioloș a emis - cu multă discreție, adică fără vreo dezbatere prealabilă și fără explicații privind urgența sau necesitatea acestor măsuri - o ordonanță de urgență prin care majora cu 40% salariile angajatilor din ministerul Economiei. 40%. Inițiator: ministrul Costin Borc”, a scris jurnalistul Mircea Marian pe Facebook.

„Acum, vine domnul Borc si ne spune, pasiv-agresiv: "Regulamentele sunt foarte clare, eu nu pot sa demit pe nimeni din minister. As putea la finele anului, e in ianuarie, si va fi alt ministru, sa il evaluez si sa-i spun ca nu e bun. As zice asa: o treime ar vrea sa faca lucruri, o treime sunt neutri, nu-i intereseaza deloc, si aia care pun talpi". Acestor oameni le-a marit chiar Borc salariile cu 40%. Ar putea să le taie salariile, tot prin OUG, dacă nu poate sa îi dea afară. PS: renunț la comparatii patetice cu mediul privat”, a adăugat Mircea Marian.

Citeşte mai multe despre:   salarii
 
 
Loading...