Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Va fi construit un ANL cu circuit închis! Locuințele, destinate funcționarilor publici

Va fi construit un ANL cu circuit închis! Locuințele, destinate funcționarilor publici

Un articol de: -
Foto: magazinuldecase.ro Economic

Urmează să fie construit unul dintre cele mai ample programe de construcții de locuințe din România, la un preț de construcție mic, porivit media.imopedia.ro.

Cu toate acestea, locuințele vor fi construite din banii publici și vor fi destinate exclusiv angajaților din mediul public. Însă programele similare au demonstrat că aceste reguli pot fi încălcate ușor.

În următorii cinci ani, vor intra pe piață 8.500 de locuințe, care vor avea destinația de domiciliu de serviciu pentru angajații din structurile statului.

 „Pentru a avea acces la o asemenea locuință, potențialii clienți trebuie să lucreze în instituțiile publice centrale și locale, sau structuri aflate în coordonarea, subordonarea sau sub autoritatea acestora. O altă condiție este ca ei să nu dețină în proprietate, individual sau în comun, o locuință în localitatea în care lucrează,. Singura excepție o constituie cotele-părți din locuințe dobândite prin moștenire”, explică pentru IMOPEDIA.ro Carla Crăciunescu, avocat.

Ministerul Apărării a expus drept necesare aproximativ 15.000 de locuințe în 53 de localități, pentru 20.000 de cadre militare active, la care se adaugă solicitările venite din partea Consiliilor Județene din mai multe zone ale țării, precum și din partea primăriilor dar și administrațiilor naționale.  

„Ca și în programele anterioare, asemenea locuințe de serviciu se predau cu interdicția de înstrăinare. Angajații statului pot locui în ele cu chirie și au obligația de a preda locuința, la momentul în care își încetează activitatea. Am mai văzut acest lucru și în trecut, dar la câțiva ani de la construcție, locuințele au ajuns să fie vândute chiriașilor, sau chiar și urmașilor acestora, în rate pe 20 de ani și cu o dobândă de 5%”, explică avocat Carla Ștefănescu.

Pentru a strânge fondurile necesare construcției, vor fi mobilizate componente ale bugetului de stat, bugetele locale, credite interne precum și externe, surse ale investitorilor privați, precum și alte surse legal constituite.

Sectorul construcțiilor ar trebui să beneficieze de pe urma unui asemenea proiect, spun reprezentanții guvernului, atât la nivelul forței de muncă precum și la nivelul tranzacțiilor cu materiale de construcții și servicii dedicate domeniului.

Citeşte mai multe despre:   locuinte
 
 
Loading...