Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Accident rutier grav în Vâlcea: Doi tineri și-au pierdut viața, iar alte patru persoane au fost grav rănite

Accident rutier grav în Vâlcea: Doi tineri și-au pierdut viața, iar alte patru persoane au fost grav rănite

Un articol de: -
Eveniment

Doi tineri, o fată de 17 ani şi un băiat de 20 de ani, şi-au pierdut viaţa, iar alte patru persoane au fost grav rănite, duminică, în Vâlcea, după ce şoferul, care nu avea permis de conducere şi era băut, a pierdut controlul volanului, iar maşina a lovit mai mulţi copaci şi un stâlp electric.

Accidentul a avut loc pe DN 67 Râmnicu Vâlcea - Horezu - Târgu Jiu, în localitatea Slătioara, într-o curbă uşoară la stânga, transmite Mediafax.

În autoturism se aflau şase tineri cu vârste între 17 şi 23 de ani, cinci dintre ei din Horezu, care se întorceau de la discotecă, maşina fiind condusă de un tânăr de 22 de ani, care era băut şi nu are permis de conducere.

Citeşte mai multe despre:   Valcea,   accident,   morti,   victime
 
 
Loading...