Doi fraţi din Cugir în vârstă de 28 şi 30 de ani au ajuns la spital, unul dintre ei în stare gravă, după ce s-au îmbrâncit şi au căzut de la etajul al treilea al unui bloc, potrivit Mediafax.
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, doi fraţi din oraşul Cugir s-au certat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, şi, fiind sub influenţa alcoolului, au început să se împingă pe scara blocului în care locuiau.
Cei doi tineri s-au îmbrâncit, iar la un moment dat au căzut printr-un geam de pe scară, de la etajul al treilea al imobilului.
Un parlamentar vrea să crească accesul gravidelor la consultaţii prenatale și sprijin social
Tudor Ciuhodaru, deputat PSD vrea să crească accesul gravidelor la consultaţii prenatale și sprijin social. Astfel, a depus la Senat o propunere legislative pentru că lipsa de monitorizare a sarcinii duce la...
22 Apr, 14:36