Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Alimente expirate la mai multe grădinițe, în care femeile de serviciu serveau masa copiilor

Alimente expirate la mai multe grădinițe, în care femeile de serviciu serveau masa copiilor

Un articol de: -
Eveniment
Toate cele 19 grădiniţe din Vaslui, Bârlad şi Huşi controlate de Protecţia Consumatorilor la acest început de an şcolar au fost sancţionate pentru numeroasele nereguli descoperite.

Pe lângă faptul că majoritatea nu sunt autorizate din punct de vedere al securităţii la incendiu, grădiniţele nu dispun de izolatoare pentru copiii cu probleme de sănătate astfel încât bolile contagioase se pot extinde cu repeziciune în rândul preşcolarilor, transmite Mediafax.

Comisarii CJPC au descoperit şi produse alimentare expirate, constatând, totodată, că femeile de serviciu care fac curăţenie în unităţile de învăţământ, inclusiv la toalete, servesc masa la copii.

Două dintre grădiniţele controlate, una din Vaslui şi una din Bârlad, nu deţin nici autorizaţie sanitară de funcţionare pe motiv că sunt subdimensionate raportat la numărul de preşcolari care frecventează respectivele unităţi de învăţământ.

 
 
Loading...