Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Anca Jurma, după întâlnirea cu delegaţia Comisiei de la Veneţia: Nu discutăm îngrijorările procurorilor

Anca Jurma, după întâlnirea cu delegaţia Comisiei de la Veneţia: Nu discutăm îngrijorările procurorilor

Un articol de: -
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Eveniment

Membrii delegaţiei Comisiei de la Veneţia au avut vineri o întâlnire, la sediul Parchetului General, cu şefii Parchetelor, la discuţii fiind abordate şi modificările aduse Codurilor penale.
Procurorul şef interimar al DNA, Anca Jurma, a spus, după întrevedere, că discuţiile au avut un caracter tehnic şi au vizat legile de modificare a Codurilor penale.

"A fost o întâlnire tehnică cu experţii Comisiei de la Veneţia. Am discutat despre legile de modificare a Codurilor penale, aspecte tehnice, observaţii pe care Ministerul Public deja le-a comunicat. (...) Nu discutăm de îngrijorări. Toate observaţiile pe care procurorii le-au formulat şi le-au înaintat atât Parchetului General, cât şi CSM sunt publice. Am discutat aspecte tehnice ca între jurişti", a declarat Anca Jurma, potrivit Agerpres.

La întâlnire au mai participat şi procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, şi Bogdan Licu, adjunct al procurorului general.

O delegaţie a Comisiei de la Veneţia se află la Bucureşti pentru pregătirea unei opinii referitoare la modificările recente aduse Codului penal şi Codului de procedură penală de către Parlament. Opinia a fost solicitată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. 

Joi, membrii delagaţiei Comisiei de la Veneția s-au întâlnit cu președintele Klaus Iohannis, cu membrii CSM, cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, dar și cu membri ai Comisiei speciale pentru Legile Justiției.
 

Citeşte mai multe despre:   Anca Jurma,   Comisia de la Venetia,   Legile justitiei
 
 
Loading...