Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Andrei Năstase, dispus să ceară grațierea tatălui său. Vezi scrisoarea lăsată de Adrian Năstase înainte să se împuște

Andrei Năstase, dispus să ceară grațierea tatălui său. Vezi scrisoarea lăsată de Adrian Năstase înainte să se împuște

Un articol de: -
Eveniment

Fiul fostului premier Adrian Năstase, Andrei, a vorbit pentru prima oară despre tentativa de sinucidere a tatălui său şi despre condamnarea definitivă pe care acesta a primit-o din partea justiţiei. Andrei a făcut public ce i-a scris părintele său înaintea acestor evenimente şi a admis că ar fi dispus să îi ceară graţierea preşedintelui Traian Băsescu.

Andrei Năstase s-a declarat convins că Dumnezeu i-a salvat viaţa tatălui său în seara în care acesta a încercat să îşi pună capăt zilelor. Fiul fostului premier a citit şi ce i-a scris Adrian Năstase înaintea arestării sale. El a precizat că această scrisoare nu este cea pe care a dorit să o facă publică imediat după tentativa de suicid şi pe care tatăl său i-a interzis ulterior să o mai facă publică. Adrian Năstase îi cerea fiului său să lupte pentru a-i repara imaginea şi îi recomanda acestuia să nu se implice niciodată în politică.

„Andrei, dragul meu,

Vei rămâne capul familiei, să ai grijă de mama şi de Mihnea. Ştiu că va fi greu, dar ştiu că vei reuşi, va trebui cu ajutorul avocaţilor să-mi restitui dreptul la onoare şi la demnitate. Poate că va fi greu să înţelegi decizia mea, dar nimeni nu va reuşi să mă umilească după o viaţă de muncă şi de eforturi. Prefer să plec de lâgă voi cu demnitate şi cu sentimente că nu accept nedreptăţile. Îţi doresc să fii fericit, să ai o viaţă frumoasă şi să nu faci niciodată politică. Vei avea multe griji, dar vei găsi mulţi oameni care îţi vor fi aproape.

Te îmbrăţişez cu toată dragostea, Tata”, este textul scrisorii fostului premier, citată de Mediafax.

Andrei Năstase a susţinut că ar fi dispus să semneze o solicitare de graţiere pentru tatăl său însă nu crede că acesta ar fi de acord cu acest demers sau că preşedintele Traian Băsescu ar semna respectivul document. Conform Constituţiei, şeful statului poate graţierea pentru pedepsele privative de libertate la cererea condamnatului, a avocaţilor sau a rudelor acestuia.

Citeşte mai multe despre:   Adrian Nastase,   scrisoare,   gratiere,   tentativa de sinucidere
 
 
Loading...