Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment ATENŢIE la ce SPUNEŢI! Pentru ce cuvinte şi expresii RISCAŢI ÎNCHISOAREA. Legea tocmai a trecut de Parlament!

ATENŢIE la ce SPUNEŢI! Pentru ce cuvinte şi expresii RISCAŢI ÎNCHISOAREA. Legea tocmai a trecut de Parlament!

Un articol de: -
Eveniment

O nouă lege vizează comportamentul antisemit. 
Propunerea legislativă privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, adoptată recent de senatori, a primit miercuri votul favorabil şi din partea Camerei Deputaţilor, for decizional pentru acest proiect. 

Conform noii legi, manifestările fizice sau verbale, motivate de ură împotriva evreilor, constituirea sau aderarea la organizaţii cu caracter antisemit, precum şi promovarea antisemitismului prin diverse materiale ori simboluri vor fi considerate infracţiuni şi vor fi pedepsite cu închisoarea, anunţă avocat.net.

Ca element de noutate în legislaţia românească, proiectul de lege oferă câteva definiţii clare şi destul de elaborate referitoare la antisemitism, respectiv:
- antisemitismul reprezintă „atât percepţia referitoare la evrei exprimată ca ură împotriva acestora, cât şi manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva evreilor, îndreptate împotriva evreilor sau ne-evreilor ori a proprietăţilor acestora, împotriva instituţiilor comunităţilor evreieşti sau lăcaşurilor lor de cult”;
- prin organizaţie cu caracter antisemit se înţelege „orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor antisemite” (în această categorie pot intra organizaţii cu sau fără personalitate juridică, partide politice, asociaţii, fundaţii, societăţi comerciale etc.).

În ceea ce priveşte pedepsele pentru infracţiunile de promovare a antisemitismului, proiectul menţionat anterior stabileşte următoarele:
- închisoare de la trei luni la trei ani pentru promovarea în public, sub orice formă, a unor idei, concepţii sau doctrine antisemite, pentru utilizarea în public a simbolurilor antisemite (drapele, insigne, uniforme, sloganuri etc.), precum şi pentru confecţionarea, vânzarea, răspândirea ori deţinerea în vederea răspândirii a acestora;
- închisoare de la un an la cinci ani pentru distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, prin orice mijloace, a materialelor antisemite (imagini, mesaje text, conţinut audio-video etc.);
- închisoare de la trei la zece ani pentru iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei organizaţii cu caracter antisemit.

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie promulgat de Preşedintele României şi publicat în Monitorul Oficial.

Citeşte mai multe despre:   Camera Deputaţilor
 
 
Loading...