AU VENIT! Americanii au trimis două DISTRUGĂTOARE în Marea Neagră. Ruşii tună şi fulgeră
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment AU VENIT! Americanii au trimis două DISTRUGĂTOARE în Marea Neagră. Ruşii tună şi fulgeră

AU VENIT! Americanii au trimis două DISTRUGĂTOARE în Marea Neagră. Ruşii tună şi fulgeră

Un articol de: -
Eveniment

Marina militară americă a trimis două distrugătoare, înarmate până în dinţi, în Marea Neagră, pentru a consolida prezenţa SUA în această regiune şi pentru a-şi linişti aliaţii.
Astfel, distrugatorul american DDG-64 Carney a intrat în Marea Neagră pentru a se alătura distrugătorului DDG-71Ross, potrivit unui anunţ al Flotei a 6-a a Marinei SUA. Cele două nave vor participa la operaţiuni care vor asigura siguranţa pe mare şi vor spori stabilitatea regională, scrie adevarul.ro.

  
"Ne angajăm să creăm legături puternice în regiunea Mării Negre, care sunt indispensabile pentru sprijinirea păcii şi stabilităţii. Prezenţa noastră aici îi asigură pe aliaţilor noştri că vrem să menţinem securitatea în regiune ", a declarat Bryan Gallo, căpitanul distrugătorului Ross.

     
Distrugătorul "Ross" este echipat cu sistemul antirachetă "Aegis" şi este dotat cu rachete „Tomahawk". A doua navă militară, „Carney", este echipată cu un sistem de apărare antiaeriană şi cu un sistem de interceptare şi atac subacvatic, fiind doatat cu "Tomahawk" şi „Harpoon".

  
Reacţia Rusiei nu s-a lăsat aşteptată.  
Solicitat de agenţia rusă RIA Novosti să comenteze intrarea în bazinul Mării Negre a celui de-al doilea distrugător american, vicepreşedintele comisiei a Dumei de Stat pentru apărare şi securitate, Iuri Şvîtkin, a declarat că Rusia are suficiente mijloace şi forţe pentru a răspunde la provocările americane din Marea Neagră. Acesta a mai spus că prin acţiuni sale în Marea Neagră, SUA tensionează situaţia şi încearcă să provoace reacţii de răspuns din partea Rusiei.   
"Prin acţiunile sale provocatoare, SUA încearcă să provoace reacţii de răspuns, care ar putea servi drept un pretext pentru acţiuni mai serioase din partea americanilor şi aliaţilor săi. În orice caz, acest lucru provoacă o tensionare a situaţiei în regiune", a afirmat oficialul rus.


Americanii au insistat asupra faptului că prezenţa distrugătorului este necesară pentru desfăşurarea unor operaţiuni de securitate, însă potrivit deputatului, astfel de explicaţii ridică mai multe semne de întrebare. 
Şvîtkin a adăugat că nu este clar "faţă de cine au de gând să se securizeze".   

Citeşte mai multe despre:   SUA,   Rusia
 
 
Loading...