Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Băsescu: Protestul din Piața Universității este unul curat, la Roșia Montană este unul fabricat

Băsescu: Protestul din Piața Universității este unul curat, la Roșia Montană este unul fabricat

Un articol de: -
Foto: B1 TV Eveniment

Președintele României Traian Băsescu a declarat, duminică, că poziția sa față de exploatarea de la Roșia Montană a rămas aceeași, precizând că sunt trei mari minciuni spuse în privința acestui proiect

Mi-e foarte greu să mă pronunţ tehnic pe subiectul Roşia Montană, dar sunt un susţinător al exploatării resurselor. Sunt convins că dacă eu m-aş pronunţa, cel puţin 70% din clasa politică ar avea un punct de vedere contrar. Vreau să stau într-o poziţie neutră în aceaată chestiune Roşia Montană, aşa cum este programată acum. Asta nu înseamnă că nu îmi voi face datoria şi nu voi încerca să informez concret despre acest subiect. Nu am spus că nu rămân un susţinător al proiectului Roşia Montană, dar obligaţia mea e să am o atitudine neutră”, a precizat șeful statului. 

Acesta consideră că o primă minciună legată de acest subiect ar fi că exploatarea minieră de la Roșia Montană ar rezolva problema locurilor de muncă. 

”A doua, cianurile. Problema majoră este ţinută între sloganul ne otrăvim cu cianură. A treia minciună este ne pleacă aurul din ţară. Nu pleacă niciun gram de aur. Dacă este ceva ce ne dăunează enorm e minciuna guvernamentală. Ştiu în ce stadiu era negocierea în timpul guvernului Boc şi Ungureanu. În planul de negociere erau alte condiţii: ce este obţinut din procesare se procesează în România şi dreptul prioritar de achiziţie al BNR”, a continuat președintele în cadrul unui interviu în cadrul emisiunii ”După 20 de ani”.

Băsescu a vorbit și despre protestele iscate pe acest subiect, precizând că cele din Piața Universității sunt curate, în timp ce cele de la Roșia Montană sunt cele fabricate. 

”Aş putea declanşa un referendum pe tema Roşia Monatnă, dar nu avem garanţia că se vor prezenta 50 la sută din cei cu drept de vot”, a mai precizat Băsescu.

Băsescu se declară netru pe subiectul Roșia Montană
Embed:

Citeşte mai multe despre:   Traian Basescu,   Rosia Montana
 
 
 
Loading...