Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Primăria Bucureşti organizează evenimentul "Joaca de-a copilăria" în Parcul Tineretului

Primăria Bucureşti organizează evenimentul "Joaca de-a copilăria" în Parcul Tineretului

Un articol de: -
Eveniment

Primăria Municipiului București, prin Centrul pentru Seniori al Municipiului București, organizează în perioada 1-3 iunie în Parcul Tineretului, intrarea Șincai, evenimentul dedicat Zilei Internaționale a Copilului, intitulat JOACA DE-A COPILĂRIA, un concept unic dedicat copiilor și bunicilor, prin care bunicii vor dezvălui celor mici lumea de poveste a jocurilor de odinioară, prin acțiunile organizate și desfășurate pe parcursul celor 3 zile, în intervalul orar 17.00 – 21.00.

În spațiul special amenajat pentru acest eveniment, vor fi amplasate ateliere de creație, în care cei mici vor avea ocazia să descopere meșteșugurile practicate cândva de bunicii lor, iar pe aleile parcului vor putea participa la jocurile universului copilăriei de altădată, trăită cu visuri şi bucurii simple, în care jucăriile erau confecționate manual, iar jocurile se bazau pe regulile impuse doar de imaginația participanților la joc.

De asemenea, pe scena evenimentului JOACA DE-A COPILĂRIA vor fi susținute concerte, reprezentații de dans, muzică și teatru atât pentru copii, cât și pentru adulți. Spectacolul va fi prezentat de cunoscuții actori și prezentatori de televiziune Silviu Biriș, Crina Matei și Octavian Ursulescu.

In data de 1 iunie,  spectacolul va fi susținut de unele dintre cele mai îndrăgite trupe pentru copii, cu programe artistice interactive de muzică și dans, printre care ansamblul de balet “Arabesque”, un ansamblu fondat în anul 1982 și format din peste 30 de copii și tineri, cu vârste cuprinse între 4 – 18 ani, care va propune spectatorilor o călătorie în pași de dans prin toate colțurile lumii.

În zilele următoare vor evolua pe scena evenimentului JOACA DE-A COPILĂRIA ansamblul folcloric „Plaiul Românesc” cu un repertoriu de suite coregrafice din mai multe zone ale țării, care îmbină elemente coregrafice tradiționale cu elemente moderne, grupul vocal „Steluțele Europei“, din cadrul Clubului de Excelență al Fundației Dan Voiculescu, laureat în cadrul a numeroase festivaluri naționale și internaționale și trupa PAM – PAM cu un spectacol interactiv de teatru muzical educativ.

Actrița Claudia Negroiu va prezenta în cadrul evenimentului un moment dedicat memoriei Păsării Măiastre a României, așa cum a numit-o Constantin Brâncuși pe Maria Tănase, oferind spectatorilor o întoarcere în timp, pe drumul amintirilor acestei mari artiste.

Fiecare seară se va încheia cu un recital al unor mari artiști ai scenei muzicale românești: Marcel Pavel, Florin Chilian și Petrică Mâțu Stoian. Ei vor aduce  pe scena evenimentului programe muzicale prin care se urmărește promovarea și cultivarea artei muzicale românești, în rândul tuturor categoriilor de vârstă, într-un an istoric semnificativ pentru România, împlinirea celor 100 de ani de la Marea Unire.

Astfel cei prezenți  vor avea parte de ore întregi de distracție și veselie, cu jocuri interactive, cu ateliere de creație, piese de teatru și reprize de face painting, toate în aer liber, într-o atmosferă de sărbătoare.

De asemenea, pentru ca în cadrul evenimentului se urmărește valorizarea publică a seniorilor care, prin activitatea profesională au adus contribuții semnificative în domeniile lor de activitate, se va organiza în ultima seară a evenimentului o festivitate de premiere a  9 seniori de elită, din domenii profesionale diferite, cărora reprezentanții oficiali ai Primăriei Municipiului București și ai Centrului pentru Seniori ai Municipiului București le vor acorda distincții și premii de excelență.  Printre acești seniori se numără compozitorul și muzicologul Jolt Kerestely, Doctor Ana Culcer, Președintele Comisiei de Sport și Mediu din cadrul Comitetului Olimpic Român,  Maria Uca Marinescu și alte personalități.

Evenimentul vizează, prin conținutul și desfășurarea lui, promovarea parteneriatului  între generații printr-o abordare practică, bazată pe activități comune pentru seniori și copii, cât și oportunitatea de o oferi seniorilor noi modalități de petrecere a timpului liber, care să contribuie la reducerea fenomenului de marginalizare și îmbunătățitre a confortului psihic.

Centrul pentru Seniori al Municipiului București sprijină proiectele de interes public în vederea stimulării contribuţiei sectorului non-profit la creşterea şi încurajarea participării active a persoanelor de vârsta a treia la viaţa comunităţii și își propune organizarea, realizarea și desfășurarea, în regie proprie sau în parteneriat cu alte instituții publice, de acțiuni, proiecte și programe socio – culturale și de voluntariat, destinate persoanelor de vârsta a treia cu domiciliul în municipiul București, pensionari și nepensionari, care să respecte identitatea, integritatea și demnitatea persoanelor vârstnice.

Citeşte mai multe despre:   Bucuresti
 
 
Loading...