Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Centrul Creştin Bucureşti, contracte de peste 2,5 milioane de euro cu Primăria Sectorului 6

Centrul Creştin Bucureşti, contracte de peste 2,5 milioane de euro cu Primăria Sectorului 6

Un articol de: -
Foto: cetateanul.net Eveniment
Centrului Creştin Bucureşti a obţinut, de la Primăria Sectorului 6, peste 11 milioane de lei, adică mai bine de 2,5 milioane de euro, în urma atribuirii unor contracte publice, din anul 2009 și până în prezent.

Fostul edil, Cristian Poteraş, condamnat la 8 ani de închisoare, a finanţat cu peste 7 milioane de lei asociaţia religioasă, în timpul mandatului său, pentru site-uri, materiale de promovare, traininguri și microbuze.

În schimbul banilor, Centrul Creștin a oferit o masă gratuită la 250 de săraci din Sectorul 6 și a sprijinit educațional 100 de copii proveniți din familii fără posibilități, notează cetateanul.ro.

Centrul creştin din Capitală este condus de Ioan Ceuţă, nimeni altul decât cel care l-a botezat pe fostul ministru Cristian David, care a avut probleme cu justiţia într-un dosar de corupţie.

Între anii 2009 şi 2010, s-au dus de la Primărie aproximativ 1,2 milioane de lei la asociaţia religioasă, o susţinere financiară care i-a adus prosperitate.

Pastorul Ceuţă recunoaşte că dezvoltarea asociaţiei a început odată cu obţinerea contractelor de la Primăria condusă de Cristian Poteraş.

"Eu dădeam duminica o ciorbă gratuită oamenilor săraci. Poteraș m-a rugat să dau mâncare caldă de luni până vineri. Acum vin și 250 de persoane să mănânce aici. Majoritatea, 98%, sunt ortodocși, restul sunt de alte culte. Este mai mult un gest de suflet acum, pentru că Primăria a rămas în urmă cu un an cu plățile", a spus Ioan Ceuță, șeful Centrului Creştin Bucureşti.

Au urmat alte fonduri alocate prin contracte, 1,7 milioane de lei în perioada 2011-2012 şi 1, 79 miliaone de lei în 2012-2013.

S-au dat şi bani în plus faţă de cât scria în documente, potrivit Curţii de Conturi. Este vorba despre o plată nelegală de 135.000 de lei, din care 49.000 de lei s-au dus la centrul creştin Bucureşti.

Cu toate acestea, nu doar Poteraş a fost milostiv cu asociaţia religioasă.

Înlocuitorul său la Primăria Sectorului 6, Rareş Mănescu, a continuat finanţările.

Astfel peste 2 milionae de lei au mers la la asociația creștină în 2013 şi 2014.

Mai exact, 900.000 de lei pentru cantină săracilor și peste 1 milion de lei pentru sprijinirea a 100 de copii din familii modeste prin servicii de grădiniță.

Ca o comparaţie, Primăria Sectorului 6 oferă de trei ori mai puţini bani Fundației EquiLibre, prin care se oferă servicii sociale la 500 de bucureşteni.

"În primul rând trebuie văzut de ce serviciile acestea nu ar trebui realizate de Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului. Apoi trebuie avut în vedere că municipalitatea a plătit dotările și inclusiv trainingurile și personalul Centrului Creștin București. Toate acestea sunt proprietatea unei asociații, nu a Primăriei Sector 6. Nu s-a investit în viitor. Probabil că astfel de contracte vor continua până în 2018 conform unei strategii. La final, nu va rămâne nimic în ograda municipalității, cantina nu este a statului, grădinița la fel, așa că vor trebui cheltuiți alți bani", spune un consilier din Primăria Sectorului 6.

 
 
Loading...