Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Cetățean german, găsit mort într-o pădure de lângă Sibiu

Cetățean german, găsit mort într-o pădure de lângă Sibiu

Un articol de: -
Eveniment

Un cetăţean german în vârstă de 75 de ani a fost găsit mort, în pădurea dintre Sibiu şi Cisnădioara. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu primele indicii duc în acest moment către fratele său, Rampelt Heinz Adolf, care şi el a dispărut de acasă.

Bărbatul a fost găsit la marginea unei păduri din apropiere de orașul Cisnădie. Autopsia a scos la iveală faptul că acesta a murit strangulat.

”La unitatea de Parchet Sibiu a fost înregistrată o cauză care are ca obiect infracţiunea de omor. Şi  aceasta ca urmare a faptului că pe raza localităţii Cisnădioara, în pădure, a fost descoperit cadavrul unei persoane în vârstă de 75 de ani, cetăţean german. Din primele cercetări rezultă că moartea a fost violentă şi s-a produs prin sugrumare”, a explicat Adriana Șandru, procuror al Parchetului Tribunalului Sibiu.

Anchetatorii caută acum indicii pe înregistrările video de pe camerele de supraveghere din zona în care locuiește principalul suspect. Se pare că între cei doi fraţi erau discuţii legate de o moştenire.

”A fost declarat dispărut luni de sora lui. Plecase vineri de acasă şi nu a mai venit la domiciliul sorei, motiv pentru care s-a alarmat şi l-a declarat dispărut. A fost găsit ieri, la orele 11, în zona împădurită dintre Cisnădioara şi Sibiu. Avea leziuni traumatice la nivelul zonei cervicale a feţei, iar autopsia efectuată a confirmată că a fost o moarte violentă produsă prin sugrumare. Avea şi alte leziuni care nu au intervenit în determinismul morţii, produse tot prin acte de violenţă. În momentul de faţă, autorul este neidentificat, există procurorii au un cerc de suspecţi”, a completat Ioan Boțoc, procuror la Parchetul Tribunalului Sibiu.

Cetatean german, gasit mort in padure
Embed:

Citeşte mai multe despre:   mort,   Sibiu
 
 
 
Loading...