Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Copil de trei ani, mutilat la o creșă din Suceava

Copil de trei ani, mutilat la o creșă din Suceava

Un articol de: -
Eveniment

O asistentă de la o creșă din municipiul Suceava este acuzată de mama unui băiețel de trei ani că i-ar fi smuls părul din cap.

Femeia povesteşte că nu este prima dată când băieţelul său se întoarce de la creșă mutilat. Mama micuţului a depus o plângere la Poliţie şi speră ca asistenta să răspundă pentru faptele sale.

Mama copilului spune că băieţelul este traumatizat de cele întâmplate.

"Copilul meu a fost, în momentul în care l-am ridicat de la creşă, prezenta o leziune în zona scalpului de 4 cm. L-am întrebat ce s-a întâmplat, era foarte speriat, mi-a zis că doamna Crina l-a smuls foarte tare de păr şi l-a împins să meargă la locul de joacă, la nisip”, a explicat mama băiețelului.

Femeia a obținut un certificat medico-legal, conform căruia băiatul are nevoie de patru-cinci zile de îngrijiri medicale.

Sincron cu comisar șef Cristian Papuc, purtător de cuvânt "Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe”, a lămurit comisarul șef Cristian Papuc, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Asistenta spune că totul a fost un accident care s-a petrecut în curtea creșei.

"Suntem în derularea anchetei administrative, interne. În urma constatărilor, persoana în cauză va primi ceea ce i se cuvine. E o asistentă medicală, lucrează de 8 ani de zile, a mai avut ceva sesizări, dar aşa cum am spus şi colegilor dumneavoastră, niciun părinte nu a vrut să scrie. Deci şi acum eu m-am sesizat verbal, m-am autosesizat şi suntem în derularea anchetei”, susține directoarea creșei.

Aceasta promite că asistenta va fi dată afară din unitate dacă va fi găsită vinovată.

Suceava: Copil de trei ani, mutilat de asistenta de la creșă
Embed:

Citeşte mai multe despre:   copil,   suceava,   bataie,   asistenta
 
 
 
Loading...