Dezincriminarea conflictului de interese şi statutul aleşilor locali, pe agenda CCR de miercuri
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Dezincriminarea conflictului de interese şi statutul aleşilor locali, pe agenda CCR de miercuri

Dezincriminarea conflictului de interese şi statutul aleşilor locali, pe agenda CCR de miercuri

Un articol de: -
Foto: rador.ro Eveniment

Curtea Constituţională a României ia în discuţie, miercuri, sesizarea a 99 de parlamentari privind proiectul de lege care duce la dezincriminarea conflictului de interese în cazul senatorilor şi deputaţilor care şi-au angajat rudele la birourile parlamentare până în anul 2013, potrivit dcnews.ro.

Aceştia au trimis, pe data de 23 iunie, preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, sesizarea cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru interpretarea art. 38 alin. (11) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, potrivit site-ului Camerei Deputaţilor.

Legea are rolul de a lămuri „confuziile privind data intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 38 alin. (11) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, respectiv data de la care produc efecte juridice. Iniţiatorii sesizării consideră neconstituţionale prevederile actului normativ, deoarece adoptarea acestei legi de interpretare ar putea conduce la un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care 'asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale”, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară.

Mai mult, deputații arată că proiectul de lege are efecte retroactive, care încalcă principiul neretroactivităţii legii consacrat de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României.

Proiectul „asigură o clauză de impunitate retroactivă fiind o 'subtilă dezincriminare retroactivă, o veritabilă amnistie' pentru parlamentarii care au angajat rude înainte de data la care a intrat în vigoare această interdicţie (...) aceştia nemaiputând fi traşi la răspundere juridică penală şi civilă”, se arată în expunerea de motive.

„Trebuie menţionat că infracţiunea de 'conflict de interese' prevăzută de art. 301 Cod Penal nu este aplicabilă unor fapte în care există o vinovăţie, o încălcare a legii, ci se adresează acelor 'zone gri' în care se incriminează posibilitatea ca funcţionarul public să acţioneze fiindu-i afectată imparţialitatea de un interes personal”, se mai arată în explicaţiile deputaţilor.

Parlamentul a adoptat recent o propunere legislativă prin care senatorii şi deputaţii care şi-au angajat rudele la birourile parlamentare până în anul 2013 să nu poată fi urmăriţi de Agenţia Naţională de Integritate.

În propunere se precizează și faptul că dispoziţiile din Statutul deputaţilor şi senatorilor potrivit cărora parlamentarii nu-şi pot angaja rudele la birourile parlamentare nu se vor aplica retroactiv şi nu vor produce efecte juridice pentru faptele săvârşite înainte de intrarea în vigoare a acestor dispoziţii, adică înainte de 21 august 2013.

Citeşte mai multe despre:   conflict de interese
 
 
Loading...