Doi bărbaţi din Brașov care s-au dat drept inspectori ANAF au fost condamnaţi definitiv pentru înşelăciune
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Doi bărbaţi din Brașov care s-au dat drept inspectori ANAF au fost condamnaţi definitiv pentru înşelăciune

Doi bărbaţi din Brașov care s-au dat drept inspectori ANAF au fost condamnaţi definitiv pentru înşelăciune

Un articol de: -
Foto: jurnalul.ro Eveniment

Doi bărbați au pretins că sunt inspectori au fiscului şi au început să facă controale la restaturantele din centrul Braşovului, potrivit adevarul.ro.

Bărbaţii cereau documente, se prefăceau că verifică actele, iar apoi cereau bani patronilor ca să facă uitată amenda. Cu toate acestea, nu toți patronii s-au lăsat înșelați ce cei doi bărbați, motiv pentru care au și anunțat poliția.

Cei doi au fost judecaţi pentru înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale. Potrivit procurorilor

„Inculpatul Constantin Gabriel Mihai se prezenta ca inspector ANAF şi efectua controlul documentelor contabile, în timp ce inculpatul Drăghici Ilie, îi asigura complicitatea morală şi materială, însoţindu-l şi abordând o anumită atitudine profesională care crea convingerea gestionarilor controlaţi că şi el este inspector ANAF. În timpul presupuselor controale inculpatul Constantin Gabriel Mihai cerea gestionarilor documentele contabile, le examina după care emitea concluzia că a constatat unele nereguli.

În continuare, inculpatul Constantin Gabriel Mihai cerea să vorbească telefonic cu administratorii unităţilor comerciale controlate cărora le expunea situaţia mincinoasă că este inspector ANAF şi că a efectuat un control al firmei, după care fie le pretindea sume de bani pentru a nu aplica amenzi – într-un caz fiindu-le remisă suma de 500 de lei de către gestionara firmei pretins controlate, fie le cerea să se întâlnească pentru a ajunge la o înţelegere“.

Curtea de Apel Braşov a respins apelurile inculpaţiilor şi a menţinut sentinţa dată în primă instanţă de Judecătoria Braşov. Magistraţii l-au condamnat pe Ilie Drăghici la 1 an şi 4 luni de închisoare cu suspendare, iar Gabriel Mihai Constantin a primit 2 ani şi 8 luni de închisoare cu executare și a fost judecat în lipsă.

Citeşte mai multe despre:   barbati,   Brasov,   anaf,   condamnati,   inselaciune
 
 
Loading...