Doi nuntași, răniți în urma unui accident provocat de mire, în județul Mehedinți
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Doi nuntași, răniți în urma unui accident provocat de mire, în județul Mehedinți

Doi nuntași, răniți în urma unui accident provocat de mire, în județul Mehedinți

Un articol de: -
Eveniment

Zi cu adevărat de neuitat pentru un mire din judeţul Mehedinţi. Şi asta pentru că, în loc să meargă liniştit să se însoare, a ajuns cu maşina în şanţ.

În autoturism mai erau alţi 4 nuntaşi, iar 2 dintre ei au ajuns chiar la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin. Din fericire, mirele s-a ales doar cu câteva zgârieturi, aşa că şi-a continuat drumul spre Oficiul Stării Civile.

Totul s-a petrecut la ieşirea din localitatea Izvoru Bârzii, din judeţul Mehedinţi. Nuntaşii mergeau în Drobeta Turnu Severin, pentru a participa la ceremonie. La un moment dat, într-o curbă, maşina pe care o conducea mirele a derapat şi s-a răsturnat într-un şanţ.

În schimb, doi nuntaşi au ajuns la spital cu răni uşoare. Printre cei care au scăpat doar cu o sperietură se numără şi verişoara şi nepotul miresei.

Soacra mare a avut şi ea nevoie de îngrijiri medicale.

Din fericire, mirele a ajuns la timp la Starea Civilă.

Un mire şi-a băgat nuntaşii în spital, în judeţul Mehedinţi
Embed:


Citeşte mai multe despre:   nunta,   Mehedinţi,   Drobeta Turnu Severin
 
 
Loading...