Elevii vor pedepse pentru unitățile de învățământ care colectează fondul școlii
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Elevii vor pedepse pentru unitățile de învățământ care colectează fondul școlii

Elevii vor pedepse pentru unitățile de învățământ care colectează fondul școlii

Un articol de: -
Foto: digi24.ro Eveniment

Elevii vor pedepse aspre pentru unităţile de învăţământ care solicită bani de la părinţi, aşa-numitul fond al şcolii, informează B1 TV.

Consiliul Naţional al Elevilor şi Asociaţia Elevilor din Constanţa cer modificarea legii educaţiei.

Într-un comunicat, reprezentanții aceștia susțin că "din păcate, unităţile de învăţământ sunt nevoite, de cele mai multe ori, să ceară bani elevilor pentru a acoperi lipsa finanţării complementare din partea autorităţilor locale. Refuzul acordării acestui tip de finanţare, din care, conform Legii educaţiei, trebuie realizate investiţii în şcolii, asigurată pază ş.a., este, din nefericire, o practică comună în rândul unităţilor administrativ-teritoriale".

Cele două organizaţii susţin că statul nu va acorda niciodată o finanţare educaţiei, atât timp cât elevii şi părinţii sunt dispuşi să cotizeze, în ciuda faptului că în constituţie scrie negru pe alb că învăţământul de stat este gratuit.

Marius Nistor, președintele sindicatului "Spiru Haret", a declarat într-o intervenție televiziune în emisiunea România acum că se bucură că elevii reacționează la o astfel de inițiativă.

"De la lege până la realitate e cale lungă. Atât timp cât bugetul și cheltuielile sunt tăiate drastic de autorități, școala nu are bani pentru buna funcționare, discutăm discuții. Dacă părinții vor să contribuie benevol, pot face acest lucru. Numai că trebuie să se constituie o asociație, să aibă conturi", a precizat Nistor.

Citeşte mai multe despre:   finantare,   elevi,   cheltuieli
 
 
Loading...