Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Eveniment important pe faleza Cazinoului din Constanța. A fost dezvelit primul hacikar, o cruce de piatră sculptată în Armenia

Eveniment important pe faleza Cazinoului din Constanța. A fost dezvelit primul hacikar, o cruce de piatră sculptată în Armenia

Un articol de: -
foto: ziuadeconstanta.ro Eveniment

Primul hacikar, sub forma unei cruci de piatră, a fost dezvelit și sfințit în Constanța, marți, 25 aprilie, chiar pe faleza Cazinoului.

Crucea este un simbol al prieteniei și a credinței care leaga poporul român de acel armean, iar la baza ei este scris un mesaj în cele două limbi.

"Acest momument reprezintă o dovadă a prezenței multiseculare a armenilor în Dobrogea, precum și a gratitudinii lor pentru ospitalitatea cu care au fost primiți. Cinstim memoria înaintașilor și martirilor neamului armenesc care și-au păstrat identitatea și credința", potrivit Pr. 

"Este un gest de recunoștință al constănțenilor pentru ceea ce comunitatea armeană a făcut pentru Constanța. Prezența noastră aici este expresia recunoștinței. Este un monument făcut dintr-o rocă extrem de durabilă și care va aduce aminte întregii omeniri că o traumă de acest fel nu este doar trauma unui popor, ci a întregii lumi. Respect pentru locuitorii Constanței care dovedesc că Europa rămâne în continuare un loc al toleranței și al conviețuirii", a afirmat Varujan Vosganian, președintele Uniunii Armenilor din România.

Citeşte mai multe despre:   Constanta
 
 
Loading...