Expoziția Internațională de Artă Contemporană “Bucureşti în Arte”, la Galeria Romană
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Expoziția Internațională de Artă Contemporană “Bucureşti în Arte”, la Galeria Romană

Expoziția Internațională de Artă Contemporană “Bucureşti în Arte”, la Galeria Romană

Un articol de: -
Eveniment

Locul ideal pentru Expoziția Internațională de Artă Contemporană „București în Arte“, curatoriată de Sabrina Falzone, în colaborare cu mișcarea artistică spaniolă „Art Nou“ este Galeria Romană din  Bucureşti.

Proiectul expozițional se doreşte a fi un dialog între diferite expresii artistice inspirate de arta din diverse părți ale lumii. Nu fragmentarea, ci unitatea și dialogul sunt cuvintele-cheie ale acestei expoziții.

Pentru centenarul pe care România îl sărbătoreşte în acest an , Georgeta Ştefănescu este invitatul special pentru ţara noastră. O sală intreagă este dedicată cercetării artistice a Georgetei Ștefănescu, care prezintă o colecție de lucrări în memoria soțului ei.

Invitatul de onoare pentru Italia este  Folegatti Monica, cunoscut sculptor italian, care îmbogăţeşte  expoziția cu o sculptură impresionantă intitulată „Dreda“, realizată în  teracotă și cupru.

Artistul Giovanni Imparato va susţine un recital muzical live, care se inspiră din lucrările expuse într-o împletire unică de artă și muzică. Prin percuție, muzicianul profesionist creează o punte de conexiune multiculturală cu artele vizuale. Muzica lui devine „o deflagrație de lucru bidimensională“, după cum este menționat chiar de Giovanni Imparato, artistul napoletan fiind unul dintre cei mai importanți experți ai patrimoniului afro-cubanez. Absolvent ca Maestru de Artă“, acesta este fascinat de practica compozițională a „musica istantanea“, bazată pe inspirație și conceptul de improvizație.

O parte a expoziției este dedicată artei spaniole, reprezentată de Julio Saldaña Manero și de grupul artistic “Art Nou”, format din: Cinta Agell, Esther Arnuelos, Rosalia Colomer, Esperança Garcia, Fina Gimenez-Checa, Clara Gràcia, Higuera, Alicia Miner, Nietto , Ana Solanas și Andres Vijande.

O altă parte a expoziției este dedicată artei italiene cu lucrările sculptorilor Monica Folegatti, Chiara ROSSATO și Daniela Rancati, între alţi artişti italieni: Giuseppina Taddei, Liana Degan, Daniela Giovannetti, Silvio Natali, Massimo Rivenci, Moirym și Carmela Scialò.

O lucrare de Jeannette Rütsche, artistă de origine elvețiană, se inspiră din filozofia orientală, cu referire specială la înțelepciunea chineză. În cele din urmă, din Austria sosesc picturi de Roswitha Schablauer, din Belgia vin lucrările lui Frans Frengen și din Franța cele ale Florencei Pages.

Acest eveniment reunește arta din diverse părţi ale lumii, întărind conceptele de unitate și dialog între popoare și culturi.

Galeria Romană, Blvd. Lascăr Catargiu nr. 1, sector 1, București

Program: L - V: 10:00 - 18:00, S: 10:00 - 15:00

 

 

 

 
 
Loading...