Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Familia Regală a participat la slujba de Înviere la Catedrala din Alba Iulia

Familia Regală a participat la slujba de Înviere la Catedrala din Alba Iulia

Un articol de: -
Eveniment

Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia a fost neîncăpătoare pentru sutele de credincioşi care au participat la slujba de înviere oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, împreună cu un sobor de preoţi.

La slujbă au participat membrii casei regale, însă fără prințesa moștenitoare Margareta.

Aşa cum este tradiţia, membrii Casei Regale au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare. Înalt Prea Sfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, împreună cu un sobor de preoţi, dar şi primarul Alba Iuliei au primit familia regală aşa cum se cuvine.

Mii de credincioși au asistat la slujbă şi au venit să ia lumină, la Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia. Printre aceștia s-au aflat și principele Radu, principele Nicolae și sora acestuia Karina.

Principesa Margareta nu a participat la slujba de Înviere de la Catedrala din Alba Iulia pentru că petrece sărbătorile în Elveţia, din cauza "stării fragile de sănătate a reginei Ana".

Principesa Margareta a petrecut noaptea de Înviere în Elveția
Embed:

 

Citeşte mai multe despre:   familia regala,   Alba Iulia,   regina ana
Loading...