Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment FĂRĂ PRECEDENT. Peste 1100 de magistrați, solicitare către CSM după ce Dragnea i-a amenințat pe procurori

FĂRĂ PRECEDENT. Peste 1100 de magistrați, solicitare către CSM după ce Dragnea i-a amenințat pe procurori

Un articol de: -
Eveniment

Mobilizare fără precedent. Peste 1100 de magistrați de la instanțe din toată țara au transmis Consiliului Superior al Magistraturii o adresă prin care spun că își însușesc cererea de apărare a independenței sistemului judiciar formulată de Forumul Judecătorilor din România. Forumul a emis o poziție după atacurile lansate de social-democrați la adresa Justiției în timpul mitingului de sâmbătă, dar și după amenințările lui Liviu Dragnea la adresa procurorilor. 

"Subsemnații, judecători, procurori, magistrați-asistenți și auditori de justiție, declarăm că ne însușim în nume propriu cererea de apărare a independenței sistemului judiciar formulată de Asociația Forumul Judecătorilor din România. Apreciem necesară suplimentarea ordinii de zi a ședinței plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 14 iunie 2018 cu prezenta cerere, şi solicităm să dispuneți admiterea acesteia și apărarea independenței sistemului judiciar pusă grav în pericol de acțiunile concertate ale celorlalte două puteri ale statului, legislativă și executivă", se arată în cerere.

Forumul Judecătorilor din România a trimis CSM o cerere de apărare a independenței sistemului judiciar după atacurile "reprezentanților de seamă ai puterii legislative și ai puterii executive, materializate în discursurile unor lideri politici din data de 9 iunie 2018, respectiv data de 10 iunie 2018. Este necesară intervenția neîntârziată a Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței justiției, pentru a stopa atacurile fără precedent la adresa judecătorilor și procurorilor".

Anterior, Liviu Dragnea declarase că lui Daniel Horodniceanu i-a fost prelungit mandatul de procuror şef al DIICOT la ordinul președintelui Klaus Iohannis, asta în contextul în care liderul PNL tocmai depusese o plângere penală împotriva sa și a premierului Viorica Dăncilă. Șeful PSD a afirmat că speră ca niciun procuror să nu rişte atât de mult să dea curs acestei ”demenţe“.

”Foarte mulţi procurori riscă să plătească greu”, a mai punctat șeful PSD. (Detalii AICI)

Citeşte mai multe despre:   CSM,   Liviu Dragnea
 
 
 
Loading...