Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Folkistul Tavi Bud răpus din cauza incompetenței medicilor?! A fost externat din două spitale, înainte de a muri la Oradea (VIDEO)

Folkistul Tavi Bud răpus din cauza incompetenței medicilor?! A fost externat din două spitale, înainte de a muri la Oradea (VIDEO)

Un articol de: -
Foto: Stirile ProTV Eveniment

Persoane din anturajul folk-istului Octavian Bud susțin că artistul a suferit mai multe episoade în care a necesitat intervenția medicilor, dar de fiecare dată a fost externat. Primul astfel de incident a avut loc la data de 3 iunie, la Slobozia, unde a participat la Festivalul Amara. După ce i s-au făcut analize, a fost externat, medicii spunându-i că e bine.

„Octavian Bud ne-a cântat pentru ultima dată ”Niciodată”, acum doua zile, la Amara. Am stat ieri, câțiva dintre noi, mai multe ore cu el la spitalul din Slobozia până i-au facut niște analize, au zis că e ok și ca poate pleca la Satu Mare. Acum aflu că nu mai e printre noi!”, a declarat o persoană din anturajul artistului, informează presasm

A doua zi, pe 4 iunie, la Baia Mare artistul s-a simțit din nou rău și a fost internat, dar lăsat să plece acasă la scurt timp, cu condiția să își facă analizele. În ziua nefastă, Bud a ajuns în Oradea și a murit.

„ Se pare că incompetenţa personalului medical necalificat de la spitalul din Baia Mare este motivul decesului lui Bud Octavian! I-au spus să meargă acasă și să facă analize (…)”, a spus un prieten al artistului.

Folkistul Tavi Bud răpus din cauza incompetenței medicilor?! A fost externat din două spitale, înainte de a muri la Oradea

Citeşte mai multe despre:   Festival,   internat,   rau,   medici,   oradea,   analize
 
 
 
Loading...