Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Fost şef al Poliţiei Locale, trimis în judecată pentru delapidare, fals intelectual şi uz de fals

Fost şef al Poliţiei Locale, trimis în judecată pentru delapidare, fals intelectual şi uz de fals

Un articol de: -
Eveniment

Fostul şef al Poliţiei Locale Vaslui din perioada 1996-2012, Laurenţiu Turbatu, a fost trimis în judecată de către procurori pentru delapidare, instigare la fals intelectual, fals intelectual şi uz de fals, după ce ar fi prejudiciat instituţia cu peste 200.000 de lei.

Potrivit rechizitoriului procurorilor Tribunalului Vaslui, Laurenţiu Turbatu şi-a obligat angajaţii, care foloseau maşinile instituţiei, să întocmească documente financiar-contabile false în vederea decontării contravalorii carburantului auto, transmite Mediafax.

Concret, fostul şef al Poliţiei Locale şi-ar fi însuşit suma de 210.955,18 lei, reprezentând contravaloarea a 53.802 litri benzină trecuţi în plus în foile de parcurs faţă de consumul real de combustibil înregistrat la bordul maşinilor de poliţie. Perioada verificată de către procurori este 2005-2011, falsificarea documentelor făcându-se, potrivit anchetatorilor, cu complicitatea gestionarului instituţiei, Paul Tunaru. De altfel, şi acesta a fost trimis în judecată de procurori pentru complicitate la delapidare, instigare la fals intelectual, fals intelectual şi uz de fals.

De asemenea, procurorii au pus sub sechestru asiguratoriu bunurile imobile ale fostului director Laurenţiu Turbatu în vederea recuperării prejudiciului cauzat.

Citeşte mai multe despre:   trimis in judecata
 
 
Loading...