Galați: O bombă de aviație din al Doilea Război Mondial, de 250 de kilograme, a fost detonată
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Galați: O bombă de aviație din al Doilea Război Mondial, de 250 de kilograme, a fost detonată

Galați: O bombă de aviație din al Doilea Război Mondial, de 250 de kilograme, a fost detonată

Un articol de: -
foto: isu Eveniment

O bombă de aviație de 250 de kilograme, din cel de-al Doilea Război Mondial, a fost detonată de pirotehniștii de la ISU Galați fix aolo unde a fost găsită, a anunțat duminică purtătorul de cuvânt al ISU Galați, Eugen Chiriță.

Acesta a mai spus că bomba a fost găsită de un săteanul Ionel Cană, în vârstă de 54 de ani, pe propriul său teren, aflat la circa patru kilometri de comuna Munteni, nu departe de municipiul Tecuci. Bărbatul care a descoperit bomba a anunțat imediat autoritățile, potrivit antena3

Întrucât transportarea era foarte periculoasă, o echipă de pirotehniști de la ISU a detonat bomba fix în locul în care a fost descoperită.

Purtătorul de cuvânt ISU a mai precizat că este a treia bombă de aviație pe care săteanul a descoperit-o, în aceeași zonă, în ultimul an și jumătate.

''Acel teren va fi cercetat de echipa pirotehnică cu aparatura specială de detecţie", a mai spus acesta.

Citeşte mai multe despre:   bomba,   isu
 
 
Loading...