Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment George Maior a refuzat să dea mâna cu președintele comisiei SRI din Parlament (VIDEO)

George Maior a refuzat să dea mâna cu președintele comisiei SRI din Parlament (VIDEO)

Un articol de: -
Eveniment

Nu mai puţin de 500 de informări a trimis SRI-ul pe tema Roşia Montană, iar primele dintre ele au fost chiar din 1999. Actualul şef al instituţiei, George Maior, a fost audiat astăzi în Comisia SRI din Parlament şi a declarat că, din perspectiva serviciului, subiectul Roşia Montană reprezintă o temă de securitate naţională. Mai mult, şeful SRI a afirmat că au fost entităţi care ar fi vrut să deturneze protestele. La plecare, Maior i-a întors spatele preşedintelui Comisiei SRI, care a rămas cu mâna întinsă, încercând să îl salute.

Maior s-a ridicat d ela masă şi a refuzat să dea mâna cu şeful comisiei SRI, Georgian Pop. Pe imagini se poate observa cum Georgian Pop întinde mâna, iar directorul SRI se întoarce şi pleacă fără a-i răspunde.

Pop a explicat ulterior, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării”, de pe B1 TV, că este posibil ca George Maior să nu fi văzut momentul în care el a întins mâna.

„Cred că domnul  Maior nu a văzut momentul în care am întins mâna. Cred că a spus la revedere”, a spus Pop.

Maior nu a vrut să dea mâna cu președintele comisiei SRI din Parlament
Embed:




Citeşte mai multe despre:   George Maior,   SRI,   comisie
 
 
Loading...