Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment IMAGINI ȘOCANTE! Un bărbat a fost înjunghiat chiar în fața trecătorilor din Cluj-Napoca (VIDEO)

IMAGINI ȘOCANTE! Un bărbat a fost înjunghiat chiar în fața trecătorilor din Cluj-Napoca (VIDEO)

Un articol de: -
foto: someseanul.ro Eveniment

Imagini de groază pentru trecătorii din Cluj! Un clujean a fost înjunghiat de un bărbat, luni după-amiaza, chiar în stația de transport comun de lângă CFR, sub ochii trecătorilor.

Victima, în vârstă de 57 de ani, s-a prăbușit pe trotuar, într-o baltă de sânge, în timp ce agresorul (59 de ani) se pregătea să fugă de la fața locului.

Oamenii care au fost martori la întreaga scenă au dat imediat telefon la 112 și o ambulanță a ajuns la fața locului pentru a transporta victima la spital, potrivit someseanul.ro

La scurt timp au ajuns și criminaliștii pentru a face cercetări în acest caz.

Agresorul a fost prins de către polițiști și a fost dus la audieri.

Cercetările continuă, iar agresorul bucureștean este cercetat penal.

Starea de sănătate a victimei este stabilă și se află în afara oricărui pericol, au anunțat medicii.

Un bărbat a fost înjunghiat chiar în fața trecătorilor din Cluj-Napoca

Dacă întâmpinaţi probleme pe Google Chrome cu vizionarea materialelor VIDEO, daţi CLICK pe linkul acesta şi vedeţi ce paşi trebuie să urmaţi pentru a remedia problema!

Citeşte mai multe despre:   barbat,   injunghiat,   cutit,   transport,   martori,   agresor
 
 
Loading...