Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Îmbulzeală la service-urile auto din Brașov, după prima ninsoare din acest sezon

Îmbulzeală la service-urile auto din Brașov, după prima ninsoare din acest sezon

Un articol de: -
Eveniment

Service-urile auto din Braşov lucrează la foc continuu pentru a face faţă comenzilor de schimbare a cauciucurilor. Luaţi prin surprindere de prima ninsoare, zeci de şoferi s-au grăbit să-şi doteze maşinile cu pneuri pentru iarnă.

Poliţia a restricţionat deja circulaţia, pe drumurile care tranzitează munţii, a tuturor autoturismelor care mai au încă anvelope de vară.

De ambele. Siguranta in primul rand si apoi ne poate opri politia, ne trage pe dreapta ne blocheaza si n-am rezolvat nimic„Am lucrat ca într-o zi de iarnă, având în vedere că poliția a restricționat ieșirea din Brașov către București, către Valea Prahovei, ne-a îngreunat destul de mult activitatea. Am avut foarte mulți clienți din București, care neputând ieși, au venit la noi în service să își echipeze anvelope de iarnă”, a declarat Radu Spiridon, directorul unui service auto.

Specialiştii atrag atenţia că toţi şoferii trebuie să-şi monteze anvelope de iarnă de îndată ce începe să ningă, indiferent de perioadă, atât timp cât drumurile sunt acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei.  Şi chiar dacă starea vremii nu impune neapărat înlocuirea anvelopelor este recomndată schimbarea acestora atunci când temperaturile scad.

Şoferii care nu-şi schimbă cauciucurile de vară cu cele de iarnă riscă amenzi cuprinse între 720 şi 1.600 de lei.

Citeşte mai multe despre:   Brasov
 
 
 
Loading...